1 În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare, ca cel mai înalt munte, se va înălța deasupra dealurilor și popoarele vor veni grămadă la el. 2 Neamurile se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, Cuvântul Domnului. 3 El va judeca între multe popoare, va hotărî între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor, cosoare; niciun neam nu va mai trage sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța să facă război, 4 ci fiecare va locui sub vița lui și sub smochinul lui și nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oștirilor a vorbit. 5 Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său , noi vom umbla în Numele Domnului Dumnezeului nostru totdeauna și în veci de veci! 6 „În ziua aceea”, zice Domnul, „voi aduna pe cei șchiopi , voi strânge grămadă pe cei izgoniți și pe aceia pe care-i chinuisem. 7 Din cei șchiopi voi face o rămășiță , din cei ce erau risipiți, un neam puternic, și Domnul va împărăți peste ei, pe muntele Sionului, de acum și până-n veac! 8 Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni și la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăția fiicei Ierusalimului!” 9 Pentru ce strigi tu însă acum așa de tare? N-ai împărat ? Nu mai ai sfetnic de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere? 10 Suferă, fiica Sionului, și gemi ca o femeie la naștere! Căci acum vei ieși din cetate și vei locui în câmp și te vei duce până la Babilon! Acolo vei fi izbăvită, acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmașilor tăi. 11 Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta și zic: „Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorința față de Sion!” 12 Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nu-I înțeleg planurile, nu știu că i-a strâns ca pe niște snopi în arie. 13 „Scoală-te , fiica Sionului și treieră! Căci îți fac un corn de fier și o copită de aramă, ca să sfărâmi multe popoare și să închini Domnului prada lor, să închini Domnului întregului pământ averile lor!”
Zilele de apoi
1 Și va fi așa : La sfârșitul zilelor de apoi, muntele casei Domnului va fi întemeiat pe vârful munților și se va înălța peste dealuri și popoarele vor curge spre el. 2 Și multe neamuri se vor duce și vor zice: Veniți să ne suim la muntele Domnului și la casa Dumnezeului lui Iacov. Și el ne va învăța căile lui și vom umbla pe cărările lui: căci din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din Ierusalim. 3 Și el va judeca între multe neamuri și va mustra neamuri puternice până departe. Și își vor făuri săbiile în fiare de plug și sulițele în cosoare; un neam nu va ridica sabia împotriva altui neam, nici nu vor mai învăța războiul. 4 Și vor ședea fiecare sub via sa și sub smochinul său și nu va fi cine să‐i înspăimânte; căci gura Domnului oștirilor a vorbit. 5 Căci toate popoarele vor umbla fiecare în numele dumnezeului său , dar noi vom umbla în numele Domnului Dumnezeului nostru în veci și pe veci. 6 În ziua aceea, zice Domnul, voi strânge pe cea care șchiopătează și voi aduna pe cea alungată și pe cea pe care am întristat‐o. 7 Și voi face pe cea șchioapă o rămășiță și pe cea alungată un neam tare. Și Domnul va domni peste ei în muntele Sion de acum și până în veac. 8 Și tu, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, va veni până la tine; da, domnia dintâi va veni, împărăția la fiica Ierusalimului. 9 De ce strigi tare acuma? Oare nu este împărat în tine? S‐a pierdut oare sfătuitorul tău de te‐au cuprins dureri ca pe o femeie în facere? 10 Fii în durere și chinuiește‐te să naști, fiică a Sionului, ca o femeie în facere! Căci acum vei ieși din cetate și vei locui în câmp și vei merge până la Babilon. Acolo vei fi izbăvită, acolo Domnul te va răscumpăra din mâna vrăjmașilor tăi. 11 Și acum multe neamuri s‐au adunat împotriva ta, care zic: Să fie pângărită și ochiul nostru să‐și vadă dorința asupra Sionului. 12 Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, nici nu înțeleg sfatul său; căci el i‐a adunat ca pe snopi în arie. 13 Scoală‐te și treieră, fiică a Sionului! Căci voi face cornul tău fier și voi face copitele tale aramă; și vei sfărâma multe popoare și voi sfinți câștigul lor pentru Domnul și averea lor pentru Domnul întregului pământ.