1 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvintele înțelepte rostite de omul acesta pentru Itiel, pentru Itiel și pentru Ucal.
2 Negreșit , sunt mai prost decât oricine
și n-am pricepere de om.
3 N-am învățat înțelepciunea
și nu cunosc știința sfinților.
4 Cine s-a suit la ceruri și cine s-a coborât din ele?
Cine a adunat vântul în pumnii lui?
Cine a strâns apele în haina lui?
Cine a hotărât toate marginile pământului?
Cum se numește el și cum îl cheamă pe fiul său? Știi tu lucrul acesta?
5 Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat .
El este un scut pentru cei ce se încred în El.
6 N-adăuga nimic la cuvintele Lui,
ca să nu te pedepsească și să fii găsit mincinos.
7 Două lucruri Îți cer:
nu mi le opri înainte de moarte!
8 Depărtează de la mine neadevărul și cuvântul mincinos;
nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție,
dă-mi pâinea care-mi trebuie!
9 Ca nu cumva, în belșug, să mă lepăd de Tine și să zic: „Cine este Domnul?”
Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur
și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu.
10 Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui,
ca să nu te blesteme și să te faci vinovat.
11 Este un neam de oameni care blestemă pe tatăl său
și nu binecuvântează pe mama sa.
12 Este un neam de oameni care se crede curat,
și totuși nu este spălat de întinăciunea lui.
13 Este un neam de oameni ai căror ochi sunt trufași
și care își țin pleoapele sus.
14 Este un neam de oameni ai căror dinți sunt niște săbii și ale căror măsele sunt niște cuțite,
ca să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ și pe cei lipsiți dintre oameni.
15 Lipitoarea are două fete: „Dă! dă!”
Trei lucruri sunt nesățioase,
patru lucruri nu zic niciodată: „Destul!”,
16 și anume: Locuința morților , femeia stearpă,
pământul, care nu este sătul de apă,
și focul, care nu zice niciodată: „Destul!”
17 Pe ochiul care își bate joc de tatăl său
și nesocotește ascultarea de mamă
îl vor scobi corbii de la pârâu
și îl vor mânca puii de vultur.
18 Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele
și chiar patru pe care nu le pot pricepe:
19 urma vulturului pe cer,
urma șarpelui pe stâncă,
urma corabiei în mijlocul mării
și urma omului la o fată.
20 Tot așa este și calea femeii preacurve:
ea mănâncă și se șterge la gură
și apoi zice: „N-am făcut nimic rău.”
21 Trei lucruri fac să se răscoale o țară
și patru lucruri nu le poate suferi:
22 un rob care a început să împărățească,
un nebun care are pâine din belșug,
23 o femeie disprețuită care se mărită
și o roabă care moștenește pe stăpână-sa.
24 Patru vietăți sunt mai mici pe pământ,
și totuși dintre cele mai înțelepte:
25 furnicile , care nu sunt un popor tare,
dar își pregătesc hrana vara;
26 șoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic,
dar își așază locuința în stânci;
27 lăcustele n-au împărat,
și totuși pornesc toate în cete;
28 păianjenul îl poți prinde cu mâinile
și se găsește totuși în casele împăraților.
29 Trei ființe au o ținută frumoasă
și patru au mers măreț:
30 leul, viteazul dobitoacelor,
care nu se dă înapoi dinaintea nimănui,
31 calul închingat gata și țapul
și împăratul căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă.
32 Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie
și dacă ai gânduri rele,
pune mâna la gură:
33 căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge
și stoarcerea mâniei dă certuri.
Mărturisirea lui Agur
1 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvântul zis de acest bărbat către Itiel, către Itiel și către Ucal: 2 Cu adevărat sunt mai tâmpit decât oricine și n‐am mintea omului; 3 și n‐am învățat înțelepciune, nici n‐am cunoștința Celui Sfânt. 4 Cine s‐a suit în ceruri și s‐a coborât? Cine a adunat vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într‐o manta? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este numele său și care este numele fiului său, dacă știi? 5 Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este curățit . Este un scut pentru cei ce își pun încrederea în el. 6 Nu adăuga la cuvintele lui ca să nu te certe și să fii găsit mincinos. 7 Îți voi cere două lucruri; nu mi le tăgădui înainte de a muri eu! 8 Depărtează de la mine deșertăciunea și cuvântul minciunii; nu‐mi da nici sărăcie nici bogăție; hrănește‐mă cu pâinea cuvenită mie, 9 ca să nu mă satur și să te tăgăduiesc și să zic: Cine este Domnul? sau să ajung sărac și să fur și să iau în deșert numele Dumnezeului meu!
Proverbele înțelepte ale lui Agur
10 Nu clevetiți pe slugă la domnul său ca să nu te blesteme și să fii vinovat. 11 Este un neam care blastămă pe tatăl său și nu binecuvântează pe mamă‐sa. 12 Este un neam care este curat în ochii săi și nu este spălat de mârșăvia sa. 13 Este un neam, o, ce semeț este în ochii săi și înalt în pleoapele sale! 14 Este un neam ai cărui dinți sunt săbii și măselele lui cuțite ca să mănânce pe cei săraci de pe pământ și pe cei nevoiași dintre oameni. 15 Lipitoarea are două fețe țipând : Dă! dă! Trei lucruri sunt care nu se satură, da , patru, care nu zic: Destul! 16 Șeolul și pântecele sterp; pământul care nu este udat de apă și focul care nu zice: Destul! 17 Ochiul care‐și bate joc de tatăl său și disprețuiește să asculte pe mamă‐sa, să‐l scobească corbii din vale și să‐l mănânce puii de vultur! 18 Trei lucruri sunt prea minunate pentru mine și patru pe care nu le cunosc. 19 Calea vulturului în ceruri; calea șarpelui pe stâncă; calea corăbiei în inima mării și calea bărbatului cu o fecioară. 20 Așa este calea femeii preacurve. Ea mănâncă și își șterge gura și zice: N‐am făcut nici o nelegiuire. 21 Sub trei lucruri se clatină pământul și sub patru nu mai poate suferi: 22 Sub o slugă când este împărat și sub un nebun când se satură de hrană; 23 sub o femeie urâtă când se mărită și sub o roabă când moștenește pe stăpână‐sa. 24 Patru lucruri sunt mici pe pământ și sunt înțelepte între înțelepți: 25 furnicile , popor fără putere și care își pregătesc hrana vara; 26 iepurele de casă, popor neputincios, și care își fac casele pe stânci; 27 lăcustele n‐au împărat, totuși toate pornesc în cete; 28 păianjenul, îl apuci cu mâinile și este în palatele împăraților. 29 Trei lucruri sunt care sunt mărețe în pașii lor și patru care merg frumos: 30 leul, cel mai puternic dintre dobitoace, care nu se abate dinaintea niciunuia; 31 calul bine încins la coapse și țapul; și împăratul împotriva căruia nu se poate scula nimeni. 32 Dacă ai lucrat cu nebunie, semețindu‐te, și dacă ai gândit rău, pune‐ți mâna la gură! 33 Căci stoarcerea laptelui scoate untul, și stoarcerea nasului scoate sânge și stoarcerea furiei scoate ceartă.