PSALMUL 104
1 Binecuvântează, suflete, pe Domnul!
Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare!
Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție!
2 Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
3 Cu apele Îți întocmești vârful locuinței Tale;
din nori Îți faci carul
și umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Îți faci soli
și din flăcări de foc, slujitori.
5 Tu ai așezat pământul pe temeliile lui
și niciodată nu se va clătina.
6 Tu îl acoperiseși cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină;
apele stăteau pe munți,
7 dar, la amenințarea Ta, au fugit ,
la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă,
8 suindu-se pe munți și coborându-se în văi,
până la locul pe care li-l hotărâseși Tu.
9 Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă,
pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul.
10 Tu faci să țâșnească izvoarele în văi
și ele curg printre munți.
11 Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului;
în ele își potolesc setea măgarii sălbatici.
12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor
și fac să le răsune glasul printre ramuri.
13 Din locașul Tău cel înalt Tu uzi munții
și se satură pământul de rodul lucrărilor Tale.
14 Tu faci să crească iarba pentru vite
și verdețuri pentru nevoile omului,
ca pământul să dea hrană :
15 vin , care înveselește inima omului,
untdelemn, care-i înfrumusețează fața,
și pâine, care-i întărește inima.
16 Se udă copacii Domnului,
cedrii din Liban, pe care i-a sădit El.
17 În ei își fac păsările cuiburi,
iar cocostârcul își are locuința în chiparoși;
18 munții cei înalți sunt pentru țapii sălbatici,
iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri .
19 El a făcut luna ca să arate vremurile;
soarele știe când trebuie să apună.
20 Tu aduci întunericul și se face noapte:
atunci toate fiarele pădurilor se pun în mișcare,
21 puii de lei mugesc după pradă
și își cer hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, ele fug înapoi
și se culcă în vizuinile lor.
23 Dar omul iese la lucrul său
și la munca lui până seara.
24 Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune
și pământul este plin de făpturile Tale.
25 Iată marea cea întinsă și mare:
în ea se mișcă nenumărate viețuitoare
mici și mari.
26 Acolo, pe ea, umblă corăbiile
și în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27 Toate aceste viețuitoare Te așteaptă,
ca să le dai hrana la vreme.
28 Le-o dai Tu, ele o primesc;
Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale.
29 Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură;
le iei Tu suflarea, ele mor
și se întorc în țărâna lor.
30 Îți trimiți Tu suflarea: ele sunt zidite
și înnoiești astfel fața pământului.
31 În veci să țină slava Domnului!
Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!
32 El privește pământul, și pământul se cutremură;
atinge munții, și ei fumegă.
33 Voi cânta Domnului cât voi trăi,
voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
34 Fie plăcute Lui cuvintele mele!
Mă bucur de Domnul.
35 Să piară păcătoșii de pe pământ
și cei răi să nu mai fie!
Binecuvântează , suflete, pe Domnul!
Lăudați pe Domnul!
Grija Domnului pentru lucrările sale
1 Binecuvântă, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, tu ești foarte mare; tu ești îmbrăcat în măreție și strălucire!
2 Cel ce se învelește cu lumina ca și cu o manta, cel ce întinde cerurile ca un covor!
3 Cel ce pune bârnele cămărilor lui în ape; cel ce face norii carul său; cel ce umblă pe aripile vântului;
4 cel ce face pe îngerii săi vânturi; și pe slujitorii săi flacări de foc.
5 A întemeiat pământul pe picioarele sale; în veac nu se va clătina.
6 L‐ai acoperit cu adâncul ca și cu un veșmânt; apele stăteau peste munți.
7 La mustrarea ta au fugit , la glasul tunetului tău s‐au grăbit să fugă
8 (munții s‐au ridicat, văile s‐au plecat) spre locul pe care li‐l așezasei tu.
9 Ai pus o margine peste care nu vor trece; nu se vor mai întoarce ca să acopere pământul.
10 El trimite izvoare în văi; ele curg printre munți.
11 Ele adapă toate fiarele câmpurilor, măgarii sălbatici își potolesc setea.
12 Lângă ele locuiesc păsările cerului; ele fac să le răsune glasul între ramuri.
13 El adapă munții din cămările sale; pământul se satură cu rodul lucrărilor tale.
14 El face să încolțească iarbă pentru vită și verdeață pentru trebuința omului, făcând să iasă pâine din pământ,
15 și vinul care veselește inima omului; și face să‐i strălucească fața cu untdelemn și cu pâinea întărește inima omului.
16 Copacii Domnului se satură; cedrii Libanului, pe care i‐a sădit,
17 unde își fac păsările cuiburile lor, berzei îi sunt locuință pinii.
18 Munții cei înalți sunt pentru țapi sălbatici; stâncile sunt adăpost pentru iepuri .
19 El a făcut luna pentru vremuri; soarele își cunoaște apusul.
20 Tu faci întuneric și este noapte în care se mișcă fiarele pădurii.
21 Puii de leu mugesc după pradă și își caută hrana de la Dumnezeu.
22 Soarele răsare: se retrag și se culcă în vizuinile lor.
23 Omul iese la lucrul său și la munca sa până seara.
24 Doamne! Cât de multe sunt lucrările tale! Toate le‐ai făcut cu înțelepciune. Plin este pământul de bogățiile tale.
25 Marea aceasta întinsă și largă: în ea mișună vietăți fără număr, mici și mari.
26 Acolo se plimbă corăbiile și Leviatanul acela pe care l‐ai întocmit, ca să se joace în ea.
27 Toate te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28 Le dai, adună; îți deschizi mâna, se satură de bunuri.
29 Îți ascunzi fața, se tulbură, le iei suflarea, pier și se întorc în țărână.
30 Trimiți duhul tău: sunt zidite din nou și înnoiești fața pământului.
31 Slava Domnului va fi în veci: Domnul se va bucura de lucrările sale!
32 El privește spre pământ și se cutremură; atinge munții și fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viața mea, voi cânta laudă Dumnezeului meu cât voi fi.
34 Fie‐i plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Păcătoșii se vor sfârși de pe pământ și cei răi nu vor mai fi! Suflete al meu, binecuvântă pe Domnul! Lăudați pe Domnul!