PSALMUL 35
Un psalm al lui David
1 Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei,
luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!
2 Ia pavăza și scutul
și scoală-Te să-mi ajuți!
3 Învârte sulița și săgeata împotriva prigonitorilor mei!
Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta”!
4 Rușinați și înfruntați să fie cei ce vor să-mi ia viața!
Să dea înapoi și să roșească cei ce-mi gândesc pieirea!
5 Să fie ca pleava luată de vânt
și să-i gonească îngerul Domnului!
6 Drumul să le fie întunecos și alunecos
și să-i urmărească îngerul Domnului!
7 Căci mi-au întins lațul lor, fără pricină, pe o groapă,
pe care au săpat-o fără temei, ca să-mi ia viața;
8 să-i ajungă prăpădul pe neașteptate,
să fie prinși în lațul pe care l-au întins,
să cadă în el și să piară!
9 Și atunci mi se va bucura sufletul în Domnul:
se va veseli de mântuirea Lui.
10 Toate oasele mele vor zice: „Doamne, cine poate, ca Tine,
să scape pe cel nenorocit de unul mai tare decât el,
pe cel nenorocit și sărac de cel ce-l jefuiește?”
11 Niște martori mincinoși se ridică
și mă întreabă de ceea ce nu știu.
12 Îmi întorc rău pentru bine:
mi-au lăsat sufletul pustiu.
13 Și eu, când erau ei bolnavi, mă îmbrăcam cu sac,
îmi smeream sufletul cu post
și mă rugam cu capul plecat la sân.
14 Umblam plin de durere ca pentru un prieten, pentru un frate;
cu capul plecat, ca de jalea unei mame.
15 Dar când mă clatin eu, ei se bucură și se strâng;
se strâng fără știrea mea , ca să mă batjocorească,
și mă sfâșie neîncetat.
16 Scrâșnesc din dinți împotriva mea
împreună cu cei nelegiuiți, cu secăturile batjocoritoare.
17 Doamne, până când Te vei uita la ei?
Scapă-mi sufletul din cursele lor,
scapă-mi viața din ghearele acestor pui de lei!
18 Și eu Te voi lăuda în adunarea cea mare
și Te voi slăvi în mijlocul unui popor mare la număr.
19 nu se bucure de mine cei ce pe nedrept îmi sunt vrăjmași,
nici să nu-și facă semne cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci urzesc înșelătorii împotriva oamenilor liniștiți din țară.
21 Își deschid gura larg împotriva mea
și zic: „Ha ! Ha! Ochii noștri își văd acum dorința împlinită!”
22 Doamne, Tu vezi : nu tăcea!
Nu Te depărta de mine, Doamne!
23 Trezește-Te și scoală-Te să-mi faci dreptate!
Dumnezeule și Doamne, apără-mi pricina!
24 Judecă-mă după dreptatea Ta, Doamne, Dumnezeul meu,
ca să nu se bucure ei de mine!
25 nu zică în inima lor: „Aha! iată ce doream!”
Să nu zică: „L-am înghițit !”
26 Ci să fie rușinați și înfruntați toți cei ce se bucură de nenorocirea mea!
Să se îmbrace cu rușine și ocară cei ce se ridică împotriva mea!
27 se bucure și să se veselească cei ce găsesc plăcere în nevinovăția mea
și să zică neîncetat: „Mărit să fie Domnul,
care vrea pacea robului Său!”
28 Și atunci limba mea va lăuda dreptatea Ta,
în toate zilele va spune lauda Ta.
Rugăciune spre a scăpa de vrăjmași îndârjiți
Un psalm al lui David
1 Ceartă‐te , Doamne, cu cei ce se ceartă cu mine, luptă‐te cu cei ce se luptă cu mine.
2 Ia pavăza și scutul și scoală‐te în ajutorul meu.
3 Întinde sulița și închide calea celor ce mă urmăresc. Zi sufletului meu: Eu sunt mântuirea ta.
4 Să fie rușinați și înfruntați cei ce caută sufletul meu. Să fie dați înapoi și făcuți de rușine cei ce plănuiesc vătămarea mea.
5 Să fie ca pleava înaintea vântului și îngerul Domnului să‐i urmărească.
6 Calea lor să fie întuneric și locuri lunecoase și să‐i gonească îngerul Domnului.
7 Căci fără cuvânt și‐au pregătit în taină lațul pentru mine, fără cuvânt au săpat o groapă sufletului meu.
8 Să vină prăpădul peste el pe neașteptate și să‐l prindă lațul său pe care l‐a întins. Să cadă în el spre prăpădul său.
9 Și sufletul meu se va veseli în Domnul, se va bucura de mântuirea lui.
10 Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este ca tine, care scapi pe cel nevoiaș de cel ce este prea tare pentru el, da, pe cel sărac și pe cel nevoiaș de prădătorul său?
11 Martori nedrepți se scoală, mă întreabă de cele ce nu știu.
12 Îmi răsplătesc rău pentru bine, văduvind sufletul meu.
13 Iar eu, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam cu un sac; îmi amăram sufletul cu post și rugăciunea mea se întorcea în sânul meu.
14 M‐am purtat ca și cu prietenul sau fratele meu, m‐am plecat jelind ca unul care jelește pe mamă‐sa.
15 Dar ei s‐au bucurat de șchiopătarea mea și s‐au adunat: oameni de nimic s‐au adunat împotriva mea și n‐am știut. M‐au sfâșiat și n‐au încetat:
16 ca niște batjocoritori de rând la ospețe au scrâșnit cu dinții împotriva mea.
17 Doamne, până când vei privi ? Scapă‐mi sufletul din stricăciunile lor, pe singurul meu de puii leului!
18 Îți voi aduce mulțumiri în obștea cea mare, te voi lăuda în popor mult.
19 nu se bucure de mine cei ce pe nedrept sunt vrăjmașii mei, să nu‐și facă cu ochiul cei ce mă urăsc fără temei.
20 Căci ei nu vorbesc pace; ci cugetă cuvinte amăgitoare împotriva celor ce sunt liniștiți în țară.
21 Da, și‐au deschis gura larg împotriva mea. Au zis: Ha, ha! Ochiul nostru a văzut.
22 Ai văzut , Doamne, nu tăcea: Doamne, nu te depărta de la mine!
23 Trezește‐te și deșteaptă‐te pentru judecata mea, Dumnezeul meu și Domnul meu, pentru pricina mea!
24 Judecă‐mă după dreptatea ta, Doamne Dumnezeul meu; și să nu se bucure ei de mine.
25 nu zică în inima lor: Ha, asta e dorința noastră. Să nu zică: L‐am înghițit !
26 Să se rușineze și să roșească împreună cei ce se bucură de vătămarea mea. Să se îmbrace cu rușine și ocară cei ce fac pe marii împotriva mea.
27 strige de bucurie și să se veselească cei ce au plăcere de dreptatea mea și să zică pururea: Mărit să fie Domnul, care are plăcere de pacea robului său!
28 Și limba mea va vorbi de dreptatea ta, de lauda ta toată ziua.