PSALMUL 46
Către mai-marele cântăreților.
Un psalm al fiilor lui Core.
De cântat pe alamot. O cântare
1 Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru,
un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.
2 De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul
și s-ar clătina munții în inima mărilor,
3 chiar dacă ar urla și ar spumega valurile mării
și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții. (Oprire)
4 Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
sfântul locaș al locuințelor Celui Preaînalt.
5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină;
Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
6 Neamurile se frământă, împărățiile se clatină,
dar glasul Lui răsună, și pământul se topește de groază.
7 Domnul oștirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. (Oprire)
8 Veniți și priviți lucrările Domnului,
pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
9 El a pus capăt războaielor până la marginea pământului;
El a sfărâmat arcul și a rupt sulița, a ars cu foc carele de război.
10 „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu:
Eu stăpânesc peste neamuri,
Eu stăpânesc pe pământ.”
11 Domnul oștirilor este cu noi.
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. (Oprire)
Dumnezeul nostru este o cetate tare
Mai marelui muzicii. Un psalm al fiilor lui Core. Pe Alamot. O cântare
1 Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră, ajutor ușor de găsit în strâmtorări.
2 De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s‐ar răsturna pământul și dacă s‐ar zgudui munții în inima mărilor;
3 chiar dacă apele mării ar vui și ar spumega și munții ar tremura de umflarea ei. (Sela) .
4 Este un râu ale cărui pâraie înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaș al locuințelor Celui Preaînalt.
5 Dumnezeu este în mijlocul ei; ea nu se va clătina. Dumnezeu o va ajuta în zorile dimineții.
6 Neamurile au vuit, împărățiile s‐au clătinat. El a făcut să răsune glasul său, pământul s‐a topit.
7 Domnul oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacov este cetățuia noastră înaltă. (Sela) .
8 Veniți , priviți faptele Domnului, ce pustiiri a făcut pe pământ!
9 El a pus capăt războaielor până la marginile pământului; rupe arcul și taie sulița în două, arde carele cu foc.
10 Opriți‐vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu; voi fi înălțat între neamuri, voi fi înălțat pe pământ!
11 Domnul oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacov este cetățuia noastră cea înaltă. (Sela) .