1 Și am auzit un glas tare, care venea din Templu și care zicea celor șapte îngeri: „Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” 2 Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei. 3 Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. 4 Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge. 5 Și am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. 6 Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge . Și sunt vrednici.” 7 Și am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!” 8 Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. 9 Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. 10 Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere. 11 Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele și nu s-au pocăit de faptele lor. 12 Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din Răsărit. 13 Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate , care semănau cu niște broaște. 14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg , ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. 15 „Iată , Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” 16 Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon. 17 Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” 18 Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum , de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare. 19 Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți și cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. 20 Toate ostroavele au fugit și munții nu s-au mai găsit. 21 O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.
Vărsarea celor șapte potire
1 Și am auzit un glas mare ieșind din Templu, zicând celor șapte îngeri: Mergeți și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu. 2 Și cel dintâi s‐a dus și și‐a vărsat potirul pe pământ; și s‐a făcut o rană rea și pricinuitoare de durere pe oamenii care au semnul fiarei și se închină chipului ei. 3 Și al doilea și‐a vărsat potirul în mare; și ea s‐a făcut sânge ca de om mort: și orice suflet de viață care este în mare a murit. 4 Și al treilea și‐a vărsat potirul în râuri și în izvoarele apelor; și s‐au făcut sânge. 5 Și am auzit pe îngerul apelor zicând: Drept ești tu, care ești și care erai, Sfântule, fiindcă ai judecat astfel. 6 Fiindcă ei au vărsat sângele sfinților și prorocilor și le‐ai dat sânge să bea: sunt vrednici. 7 Și am auzit altarul zicând: Da, Doamne Dumnezeule Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile tale. 8 Și al patrulea și‐a vărsat potirul pe soare și i s‐a dat să dogorească pe oameni cu foc. 9 Și oamenii au fost dogorâți de o arșiță mare: și au hulit numele lui Dumnezeu care are puterea peste rănile acestea și nu s‐au pocăit ca să‐i dea slavă. 10 Și al cincilea și‐a vărsat potirul pe scaunul de domnie al fiarei; și împărăția ei s‐a făcut întunecoasă; și își mușcau limbile de durere. 11 Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor și nu s‐au pocăit de faptele lor. 12 Și al șaselea și‐a vărsat potirul peste râul cel mare Eufrat; și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care vin de la răsăritul soarelui. 13 Și‐am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate ca niște broaște. 14 Căci sunt duhuri de draci, făcătoare de semne, care se duc la împărații întregului pământ locuit ca să‐i adune pentru războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu Celui Atotputernic. 15 (Iată , eu vin ca un hoț; fericit este cine veghează și își păstrează veșmintele, ca să nu umble gol și să se vadă rușinea lui). 16 Și i‐au adunat la locul numit evreiește Armaghedon. 17 Și al șaptelea și‐a vărsat potirul în văzduh și a ieșit din Templu un glas mare de la scaunul de domnie zicând: S‐a făcut. 18 Și s‐au făcut fulgere și glasuri și tunete; și s‐a făcut un mare cutremur de pământ, cum nu s‐a făcut de când a fost omul pe pământ: așa de mare cutremur de pământ, așa de tare! 19 Și cetatea cea mare s‐a făcut în trei părți și cetățile Neamurilor au căzut. Și Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să‐i dea paharul vinului aprinderii mâniei lui. 20 Și orice ostrov a fugit și munții n‐au fost aflați. 21 Și o grindină mare, fiecare piatră ca de greutatea unui talant se pogoară din cer peste oameni; și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina rănii grindinii, pentru că rana ei este foarte mare.