1 După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia! Ale Domnului Dumnezeului nostru sunt mântuirea , slava, cinstea și puterea! 2 Pentru că judecățile Lui sunt adevărate și drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pământul cu curvia ei, și a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei.” 3 Și au zis a doua oară: „Aleluia! Fumul ei se ridică în sus în vecii vecilor!” 4 Și cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru făpturi vii s-au aruncat la pământ și s-au închinat lui Dumnezeu, care ședea pe scaunul de domnie. Și au zis: „Amin! Aleluia!” 5 Și din scaunul de domnie a ieșit un glas care zicea: „Lăudați pe Dumnezeul nostru, toți robii Lui, voi, care vă temeți de El, mici și mari!” 6 Și am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărățească. 7 Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit 8 și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.) 9 Apoi mi-a zis: „Scrie: Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” Apoi mi-a zis: „Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” 10 Și m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui, dar el mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” (Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.) 11 Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. 12 Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur. 13 Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”. 14 Oștile din cer Îl urmau călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat. 15 Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. 16 Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. 17 Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare și a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniți , adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, 18 ca să mâncați carnea împăraților, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor și a călăreților și carnea a tot felul de oameni, slobozi și robi, mici și mari!” 19 Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. 20 Și fiara a fost prinsă. Și, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei și se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. 21 Iar ceilalți au fost uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal. Și toate păsările s-au săturat din carnea lor.
Nunta Mielului
1 După acestea am auzit ca un glas mare de gloată multă în cer, zicând: Aliluia! Mântuirea și slava și cinstea și puterea sunt ale Dumnezeului nostru! 2 Pentru că judecățile lui sunt adevărate și drepte; pentru că a judecat pe curva cea mare, care a stricat pământul în curvia ei, și a răzbunat sângele robilor lui din mâna ei. 3 Și au zis a doua oară: Aliluia! Și fumul ei se suie în vecii vecilor. 4 Și cei douăzeci și patru de prezbiteri și cele patru viețuitoare au căzut și s‐au închinat lui Dumnezeu care șade pe scaunul de domnie, zicând: Amin! Aliluia! 5 Și un glas a ieșit din scaunul de domnie zicând: Lăudați pe Dumnezeul nostru, voi toți robii lui și voi care vă temeți de el, cei mici și cei mari. 6 Și am auzit ca un glas de gloată multă și ca un glas de ape multe și ca un glas de tunete tari zicând: Aliluia! pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic și‐a luat Împărăția. 7 Să ne bucurăm și să ne veselim și să‐i dăm slavă, fiindcă a venit nunta Mielului și nevasta lui s‐a pregătit. 8 Și i s‐a dat să se îmbrace în veșmânt de in subțire strălucit curat; căci veșmântul de in subțire sunt faptele drepte ale sfinților. 9 Și‐mi zice: Scrie: Fericiți sunt cei chemați la ospățul nunții Mielului. Și îmi zice: Acestea sunt cuvinte adevărate ale lui Dumnezeu. 10 Și am căzut înaintea picioarelor lui ca să mă închin lui. Și‐mi zice: Vezi să n‐o faci ; eu sunt împreună rob cu tine și cu frații tăi, care au mărturia lui Isus; închină‐te lui Dumnezeu: căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.
Biruința asupra fiarei și prorocul mincinos
11 Și am văzut cerul deschis și iată un cal alb și cel ce șade pe el numit Credincios și Adevărat. Și el judecă și se războiește în dreptate. 12 Și ochii lui sunt o flacără de foc și pe capul lui sunt multe cununi împărătești având un nume scris pe care nimeni nu‐l știe decât numai el. 13 Și este îmbrăcat într‐o haină stropită cu sânge și numele lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu. 14 Și oștile care sunt în cer îl urmau pe cai albi, îmbrăcate în haine de in subțire alb curat. 15 Și din gura lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească Neamurile cu ea; și el îi va păstori cu un toiag de fier; și el va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu Cel Atotputernic. 16 Și el are pe haina și pe coapsa lui un nume scris: Împărat al împăraților și Domn al domnilor. 17 Și am văzut un înger stând în soare; și el a strigat cu glas mare, zicând tuturor păsărilor care zboară în mijlocul cerului: Veniți și adunați‐vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, 18 ca să mâncați cărnuri de împărați și cărnuri de căpitani și cărnuri de puternici și cărnuri de cai și ale celor ce șed pe ei și cărnurile tuturor, slobozi și robi, mici și mari. 19 Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor adunate să facă război cu cel ce șade pe cal și cu oastea lui. 20 Și fiara a fost prinsă, și cu ea prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele prin care rătăcise pe cei ce au luat semnul fiarei și pe cei ce s‐au închinat icoanei ei; cei doi au fost aruncați vii în iazul de foc care arde cu pucioasă. 21 Și cei rămași au fost omorâți de sabia celui ce șade pe cal, adică sabia care ieșea din gura lui; și toate păsările s‐au săturat de cărnurile lor.