1 Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. 2 Și am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; și li s-au dat șapte trâmbițe. 3 Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în fața altarului cu o cădelniță de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. 4 Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților. 5 Apoi, îngerul a luat cădelnița, a umplut-o din focul de pe altar și l-a aruncat pe pământ. Și s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere și un cutremur de pământ. 6 Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s-au pregătit să sune din ele. 7 Îngerul dintâi a sunat din trâmbiță. Și au venit grindină și foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: și a treia parte a pământului a fost ars și a treia parte din copaci au fost arși și toată iarba verde a fost arsă. 8 Al doilea înger a sunat din trâmbiță. Și ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s-a făcut sânge 9 și a treia parte din făpturile care erau în mare și aveau viață au murit și a treia parte din corăbii au pierit. 10 Al treilea înger a sunat din trâmbiță. Și a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. 11 Steaua se chema „Pelin”; și a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Și mulți oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare. 12 Al patrulea înger a sunat din trâmbiță. Și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-și piardă a treia parte din lumina ei și noaptea, de asemenea. 13 M-am uitat și am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: „Vai , vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri care au să mai sune!”
Ruperea peceții a șaptea
1 Și când a deschis pecetea a șaptea, s‐a făcut tăcere în cer ca o jumătate de ceas. 2 Și am văzut pe cei șapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu și li s‐au dat șapte trâmbițe. 3 Și un alt înger a venit și a stat la altar, având o tămâietoare de aur; și i s‐a dat tămâie multă ca s‐o dea rugăciunilor tuturor sfinților pe altarul cel de aur înaintea scaunului de domnie. 4 Și fumul tămâiei s‐a suit cu rugăciunile sfinților din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu. 5 Și îngerul a luat tămâietoarea și a umplut‐o din focul altarului și a aruncat‐o pe pământ; și s‐au făcut tunete și glasuri și fulgere și un cutremur de pământ.
Cele dintâi patru trâmbițe
6 Și cei șapte îngeri care aveau cele șapte trâmbițe s‐au pregătit să trâmbițeze. 7 Și întâiul a trâmbițat: și s‐a făcut grindină și foc amestecat cu sânge și au fost aruncate pe pământ; și a treia parte din pământ a fost arsă de tot; și a treia parte din copaci a fost arsă de tot, și orice iarbă verde a fost arsă de tot. 8 Și al doilea înger a trâmbițat, și ca un munte mare aprins de foc a fost aruncat în mare; și a treia parte din mare s‐a făcut sânge. 9 Și a murit a treia parte din făpturile care sunt în mare, care au suflare și a treia parte din corăbii a fost nimicită. 10 Și al treilea înger a trâmbițat, și a căzut din cer o stea mare aprinsă ca o făclie și a căzut peste a treia parte din râuri și peste izvoarele apelor. 11 Și numele stelei se cheamă Pelin. Și a treia parte din ape s‐a prefăcut în pelin și mulți din oameni au murit de ape, fiindcă se făcuseră amare. 12 Și al patrulea înger a trâmbițat și a fost lovită a treia parte din soare și a treia parte din lună și a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor, și ziua să nu lumineze a treia parte a ei și noaptea asemenea. 13 Și am văzut și am auzit un vultur zburând în mijlocul cerului zicând cu glas mare: Vai , vai, vai, de locuitorii de pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiței celor trei îngeri care au să mai trâmbițeze!