Pavel și mântuirea israeliților
1 Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor 2 simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. 3 Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. 4 Ei sunt israeliți, au înfierea, slava , legămintele , darea Legii , slujba dumnezeiască , făgăduințele , 5 patriarhii , și din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
Dumnezeu este stăpân să aleagă
6 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel 7 și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.” 8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță. 9 Căci cuvântul acesta este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va avea un fiu.” 10 Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca . Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. 11 Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –, 12 s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, 13 după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.”
Dumnezeu se îndură de cine-I place
14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum! 15 Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” 16 Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă. 17 Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins , ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.” 18 Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. 19 Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?” 20 Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?” 21 Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? 22 Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire, 23 și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? 24 Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci și dintre neamuri, 25 după cum zice în Osea: „Voi numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu și preaiubită pe cea care nu era preaiubită. 26 Și acolo unde li se zicea: ‘Voi nu sunteți poporul Meu’, vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu.” 27 Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel:
„Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. 28 Căci Domnul va împlini pe deplin și repede, pe pământ, cuvântul Lui.” 29 Și, cum zisese Isaia mai înainte: „Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu Gomora.”
Neamurile au căpătat mântuirea
30 Deci ce vom zice? Neamurile , care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care se capătă prin credință; 31 pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, 33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere, și cine crede în El nu va fi dat de rușine.”
Pavel și mântuirea israeliților
1 Spun adevărul în Hristos, nu mint, cugetul meu mărturisește împreună cu mine în Duhul Sfânt, 2 am mare întristare și neîncetată durere în inima mea. 3 Căci aș putea dori să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru frații mei, rudele mele după carne, 4 care sunt israeliți, care au înfierea și slava și legămintele și darea legii și slujba dumnezeiască și făgăduințele , 5 care au pe părinții și din care este după carne Hristosul, care este peste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!
Dumnezeu este stăpân să aleagă
6 Dar nu este ca și cum ar fi căzut Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți care sunt din Israel sunt Israel; 7 nici pentru că sunt sămânță a lui Avraam sunt toți copii, ci: În Isaac ți se va numi sămânța. 8 Adică nu copiii cărnii sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca o sămânță. 9 Căci acesta este un cuvânt de făgăduință: Voi veni pe vremea aceasta și Sara va avea un fiu. 10 Și nu numai atât; ci și cu privire la Rebeca zămislind de la unul singur, de la Isaac tatăl nostru: 11 căci deși copiii nu erau încă născuți și nu făptuiseră ceva bine sau rău, pentru ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână în picioare nu din fapte, ci de la cel ce cheamă, 12 i s‐a zis: Cel mare va sluji ca rob celui mai mic. 13 După cum este scris: Am iubit pe Iacov și am urât pe Esau.
Dumnezeu se îndură de cine‐i place
14 Ce vom zice dar? Nu cumva este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie așa . 15 Căci el zice lui Moise: Voi avea milă de oricine am milă și mă voi îndura de oricine mă îndur. 16 Deci dar nu este de la cel ce voiește, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu care are milă. 17 Căci scriptura zice lui Faraon: Chiar pentru aceasta te‐am sculat, ca să arăt în tine puterea mea și ca numele meu să fie vestit în tot pământul. 18 Deci dar el are milă de cine voiește și învârtoșează pe cine voiește. 19 Dar îmi vei zice: Pentru ce mai bagă vină? Căci cine se împotrivește voii lui? 20 Dar mai degrabă, omule, cine ești tu care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva va zice plăsmuitura către plăsmuitor: Pentru ce m‐ai făcut astfel? 21 Sau n‐are olarul putere peste lutul lui ca din aceeași frământătură să facă un vas spre cinste, iar altul spre necinste? 22 Ce dacă Dumnezeu, voind să‐și arate mânia și să‐și facă cunoscută puterea, a îngăduit cu multă îndelungă‐răbdare niște vase de mânie întocmite spre pieire, 23 și ca să facă cunoscute bogățiile slavei lui peste niște vase de milă, pe care mai dinainte le‐a pregătit spre slavă, 24 adică , pe noi, pe care ne‐a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre Neamuri? 25 După cum zice și în Osea: Voi numi popor al meu pe cel care nu este poporul meu și iubită pe cea care nu este iubită. 26 Și va fi așa: în locul unde li s‐a zis: Voi nu sunteți poporul meu: acolo vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu. 27 Iar Isaia strigă despre Israel : Dacă numărul copiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. 28 Căci Domnul va face cuvântul său pe pământ, sfârșindu‐l și scurtându‐l. 29 Și după cum a zis mai înainte Isaia: Dacă Domnul Savaot nu ne‐ar fi lăsat o sămânță, am fi fost ca Sodoma și am fi fost asemănați cu Gomora.
Neamurile au căpătat mântuirea
30 Ce vom zice dar? Că Neamurile care nu urmăreau dreptatea au aflat dreptatea, dar dreptatea care este din credință; 31 iar Israel, urmărind o lege de dreptate, n‐a ajuns la legea aceea. 32 Pentru ce? Pentru că nu era căutată din credință, ci ca din fapte. S‐au poticnit de piatra de poticnire, 33 după cum este scris: Iată eu pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere: și cine crede în el nu va fi rușinat.