1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleșii care trăiesc ca străini, împrăștiați prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, 2 după știința mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite! 3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie 4 și la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. 5 Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! 6 În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme prin felurite încercări, 7 pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc , să aibă ca urmare lauda , slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos, 8 pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El fără să-L vedeți și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită, 9 pentru că veți dobândi, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre. 10 Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. 11 Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. 12 Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească. 13 De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos. 14 Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați târâți în poftele pe care le aveați altădată, când erați în neștiință. 15 Ci , după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. 16 Căci este scris: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt.” 17 Și dacă chemați ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; 18 căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care-l moșteniserăți de la părinții voștri, 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană. 20 El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi, 21 care, prin El, sunteți credincioși în Dumnezeu, care L-a înviat din morți și I-a dat slavă, pentru ca credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. 22 Deci , ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima, 23 fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac. 24 Căci orice făptură este ca iarba și toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos, 25 dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.
Urare
1 Petru, apostol al lui Isus Hristos, către cei din Împrăștiere în Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, care stau vremelnic, aleși 2 după știința de mai înainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfințirea Duhului, pentru ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Har vouă și pacea să fie înmulțită.
Mulțumiri pentru nădejdea mântuirii
3 Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după mare mila sa, ne‐a născut din nou pentru o nădejde vie prin învierea lui Isus Hristos dintre cei morți, 4 pentru o moștenire care nu putrezește și fără pată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi, 5 care sunteți păziți prin puterea lui Dumnezeu prin credință pentru o mântuire gata să fie descoperită în vremea de apoi, 6 în care vă veseliți, deși dacă trebuie, sunteți întristați puțin acum în felurite ispite, 7 pentru ca cercarea credinței voastre, mai de preț decât a aurului pieritor, care este totuși cercat prin foc , să fie aflată spre laudă și slavă și cinste la descoperirea lui Isus Hristos: 8 pe care, deși nu l‐ați văzut, îl iubiți; în care, deși nu‐l vedeți acum, dar crezând, vă veseliți cu bucurie de nespus și slăvită, 9 primind sfârșitul credinței voastre, mântuirea sufletelor voastre . 10 Despre această mântuire, prorocii, care au prorocit despre harul rânduit pentru voi, au căutat cu stăruință și au cercetat cu de‐amănuntul, 11 cercetând ce vreme sau ce fel de vreme arăta Duhul lui Hristos, care era în ei, când mărturisea mai dinainte patimile rânduite pentru Hristos și slavele urmând după acestea. 12 Și le‐a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care v‐au fost vestite acum prin cei ce v‐au vestit evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer; la care lucruri îngerii doresc să se uite de aproape.
Îndemn la sfințenie
13 Pentru aceea, încingându‐vă coapsele gândirii voastre, fiți treji și nădăjduiți în chip desăvârșit în harul care vi se va aduce la descoperirea lui Isus Hristos. 14 Ca niște copii ai ascultării, neasemănându‐vă poftelor de mai înainte când erați în neștiința voastră: 15 ci , după cum Cel ce v‐a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în orice purtare a voastră; 16 pentru că scris este: Fiți sfinți pentru că eu sunt sfânt. 17 Și dacă chemați ca Tată pe cel ce fără căutare la față judecă după fapta fiecăruia, purtați‐vă cu temere în timpul vremelniciei voastre, 18 deoarece știți că nu prin cele putrezitoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din purtarea voastră deșartă învățată de la părinți; 19 ci cu sângele scump al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată, 20 cunoscut fiind într‐adevăr mai înainte de întemeierea lumii, dar arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi, 21 care prin el credeți în Dumnezeu, care l‐a sculat dintre cei morți și i‐a dat slavă; astfel încât credința și nădejdea voastră să fie în Dumnezeu. 22 După ce v‐ați curățit sufletele prin ascultarea adevărului, ca să aveți iubire frățească fără fățărnicie, iubiți‐vă cu căldură din inimă unii pe alții, 23 voi care sunteți născuți din nou, nu dintr‐o sămânță putrezitoare, ci neputrezitoare, prin Cuvântul cel viu și care rămâne al lui Dumnezeu. 24 Pentru că : Orice carne este ca iarba și orice slavă a ei ca floarea ierbii; iarba s‐a uscat și floarea a căzut: 25 Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul evangheliei care v‐a fost vestit.