1 Tu dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus. 2 Și ce-ai auzit de la mine în fața multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții. 3 Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos. 4 Niciun ostaș nu se încurcă cu treburile vieții, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. 5 Și cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. 6 Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. 7 Înțelege ce-ți spun; Domnul îți va da pricepere în toate lucrurile. 8 Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea, 9 pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10 De aceea rabd totul pentru cei aleși, pentru ca și ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veșnică. 11 Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El. 12 Dacă răbdăm, vom și împărăți împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi. 13 Dacă suntem necredincioși, totuși El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.” 14 Adu-le aminte de aceste lucruri și roagă-i fierbinte înaintea lui Dumnezeu să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. 15 Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului. 16 Ferește-te de vorbăriile goale și lumești; căci cei ce le țin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. 17 Și cuvântul lor va roade ca gangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu și Filet, 18 care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora. 19 Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui” și „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” 20 Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de pământ. Unele sunt pentru o întrebuințare de cinste, iar altele, pentru o întrebuințare de ocară. 21 Deci , dacă cineva se curățește de acestea, va fi un vas de cinste, sfințit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. 22 Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. 23 Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. 24 Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți , în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, 25 să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoștința adevărului; 26 și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.
Îndemn la tărie și credință
1 Deci tu, copilul meu, împuternicește‐te în harul care este în Hristos Isus. 2 Și cele ce ai auzit de la mine prin mulți martori, încredințează‐le la oameni credincioși, care vor fi destoinici să învețe și pe alții. 3 Suferă răul împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos Isus. 4 Nimeni slujind ca ostaș nu se încurcă în lucrurile vieții, ca să placă celui ce l‐a scris la oaste. 5 Iar și dacă se luptă cineva la jocuri, nu este încununat dacă nu se va lupta potrivit legii. 6 Plugarul care se ostenește trebuie să se împărtășească el întâi de roade. 7 Înțelege ce zic; căci Domnul îți va da pricepere în toate. 8 Adu‐ți aminte de Isus Hristos sculat dintre cei morți, din sămânța lui David, după evanghelia mea, 9 în care sufăr răul până la legături, ca un făcător de rele, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10 Pentru aceasta rabd toate pentru cei aleși, ca și ei să aibă parte de mântuirea care este în Hristos Isus, cu slavă veșnică. 11 Credincios este cuvântul: Căci dacă am murit cu el, vom și trăi cu el; 12 dacă răbdăm, vom și împărăți cu el; dacă îl vom tăgădui, și el ne va tăgădui; 13 dacă îi suntem necredincioși, el rămâne credincios, pentru că nu se poate tăgădui pe sine însuși.
Purtarea față de cei ce se abat de la credință
14 Adu‐le aminte de acestea mărturisind înaintea lui Dumnezeu să nu facă luptă de cuvinte, ceea ce nu este de niciun folos, ci spre dărâmarea celor ce ascultă. 15 Silește‐te să te înfățișezi pe tine însuți lui Dumnezeu dovedit bun, un lucrător nedat de rușine, urmând drept cuvântul adevărului. 16 Și ferește‐te de lumeștile vorbiri deșarte; căci ei vor înainta mai departe în necucernicie, 17 și cuvântul lor va roade ca gangrena, dintre care sunt Imeneu și Filet, 18 oameni care n‐au nimerit ținta în ce privește adevărul, zicând că învierea s‐a și făcut și răstoarnă credința unora. 19 Totuși temelia cea tare a lui Dumnezeu stă, având pecetea aceasta: Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai săi! Și: Oricine numește numele Domnului să se depărteze de la nedreptate. 20 Într‐o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut, și unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste. 21 Deci dacă cineva se va curăți pe sine de acestea, va fi un vas spre cinste, sfințit, folositor stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună.
Purtarea față de cei ce se abat de la curăție
22 Dar fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, iubirea, pacea cu cei ce cheamă numele Domnului din inimă curată. 23 Și ferește‐te de cercetările nechibzuite și lipsite de învățătură, deoarece știi că ele nasc lupte. 24 Și robul Domnului nu trebuie să se lupte, ci să fie blând către toți , îndemânatic să‐i învețe, răbdător de rele, 25 îndreptând cu blândețe pe cei ce se împotrivesc, poate le‐ar da cumva Dumnezeu pocăință spre cunoașterea deplină a adevărului, 26 și să se trezească din lațul diavolului, fiind vânați de el pentru voia lui.