A doua cuvântare a lui Țofar
1 Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:
2 „Gândurile mele mă silesc să răspund,
și frământarea mea nu-mi dă pace.
3 Am auzit mustrări care mă umplu de rușine,
și, din adâncul minții mele, duhul mă face să răspund.
4 Nu știi tu
că de mult de tot,
de când a fost așezat omul pe pământ,
5 biruința celor răi a fost scurtă
și bucuria nelegiuitului, numai de o clipă?
6 Chiar dacă s-ar înălța până la ceruri
și capul i-ar ajunge până la nori,
7 va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui,
și cei ce-l vedeau vor zice: ‘Unde este?’
8 Va zbura ca un vis și nu-l vor mai găsi;
va pieri ca o vedenie de noapte.
9 Ochiul care-l privea nu-l va mai privi,
locul în care locuia nu-l va mai zări.
10 Peste fiii lui vor năvăli cei săraci,
și mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11 Oasele lui, pline de vlaga tinereții,
își vor avea culcușul cu el în țărână.
12 Dulce era răul în gura lui.
Îl ascundea sub limbă,
13 îl mesteca întruna și nu-l lăsa;
îl ținea în cerul gurii,
14 dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,
va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15 Bogățiile înghițite le va vărsa,
Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16 Otravă de aspidă a supt,
și de aceea limba năpârcii îl va ucide.
17 Nu-și va mai plimba privirile peste pâraiele
și râurile de miere și de lapte,
18 va da înapoi ce a câștigat
și nu va mai trage folos din câștig;
va da înapoi tot ce a luat
și nu se va mai bucura de el,
19 căci a asuprit pe săraci și i-a lăsat să piară,
a dărâmat case și nu le-a zidit la loc.
20 Lăcomia lui n-a cunoscut margini,
dar nu va scăpa ce are mai scump.
21 Nimic nu scapă de lăcomia lui,
dar bunăstarea lui nu va ține.
22 În mijlocul belșugului va fi în nevoie;
mâna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.
23 Și iată, ca să-i umple pântecele,
Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui
și-l va sătura cu o ploaie de săgeți.
24 Dacă va scăpa de armele de fier,
îl va străpunge arcul de aramă.
25 Își smulge din trup săgeata, care scânteiază la ieșirea din fierea lui,
și îl apucă spaimele morții.
26 Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui;
va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul,
și ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
27 Cerurile îi vor dezveli fărădelegea,
și pământul se va ridica împotriva lui.
28 Veniturile casei lui se vor pierde,
vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29 Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
aceasta este moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu.”
A doua cuvântare a lui Țofar
1 Și Țofar Naamatitul a răspuns și a zis: 2 De aceea îmi răspund gândurile, tocmai din pricina grabei care este în mine. 3 Am auzit o mustrare care mă face de rușine și duhul priceperii mele îmi răspunde. 4 Nu știi aceasta din vechime de când a fost pus omul pe pământ, 5 că biruința celui rău este scurtă și bucuria celor nelegiuiți doar pentru o clipă? 6 Chiar dacă înălțimea sa s‐ar ridica până la ceruri și capul său ar atinge norii, 7 el tot va fi pierdut în veac ca gunoiul său: cei ce l‐au văzut vor zice: Unde este? 8 Va zbura ca un vis și nu se va găsi. Da, va fugi ca o vedenie a nopții. 9 Ochiul care l‐a văzut nu‐l va mai vedea; și locul său nu‐l va mai zări. 10 Copiii săi vor căuta bunăvoința celor săraci și mâinile sale vor înapoia averea sa. 11 Oasele sale sunt pline de tinereța sa, dar se va odihni cu el în țărână. 12 Deși răutatea e dulce în gura sa, deși o ascunde sub limba sa, 13 deși o cruță și n‐o lasă, ci o ține încă sub cerul gurii sale, 14 totuși hrana sa se va preface în măruntaiele sale: fiere de aspidă va fi înăuntrul său. 15 A înghițit bogății și iarăși le va vărsa: Dumnezeu le va arunca din pântecele lui. 16 Va suge otravă de aspidă și limba năpârcii îl va ucide. 17 Nu se va desfăta în pâraie , râuri curgătoare de miere și unt! 18 Va da înapoi ce a câștigat prin muncă și nu‐l va înghiți. Va întoarce după prețul său și nu se va bucura de el. 19 Fiindcă a apăsat și a părăsit pe săraci; a luat cu sila o casă și n‐o va zidi. 20 Fiindcă n‐a cunoscut liniște în pântecele său, nu va scăpa nimic din ce‐i era mai scump. 21 Nimic n‐a fost lăsat fără să‐l fi mâncat; pentru aceea bunăstarea sa nu va ține. 22 Va fi lipsit în plină îndestulare și mâna fiecăruia care este în nevoie va veni peste el. 23 Când să‐și umple pântecele, Dumnezeu va arunca asupra lui aprinderea mâniei sale și o va ploua peste el în mâncarea lui. 24 Va fugi dinaintea armei de fier și‐l va străpunge arcul de aramă. 25 Trage săgeata și‐i iese din trup: da, oțelul scânteietor îi iese din fiere; spaimele sunt peste el. 26 Tot întunericul este păstrat pentru vistieriile lui: un foc nesuflat de om îl va mistui: va mistui ce a rămas în cortul lui. 27 Cerurile îi vor descoperi nelegiuirea și pământul se va ridica împotriva lui. 28 Venitul casei sale se va îndepărta, va curge în ziua mâniei Sale. 29 Aceasta este partea omului rău de la Dumnezeu și moștenirea hotărâtă pentru el de la Dumnezeu.