PSALMUL 101
Un psalm al lui David
1 Voi cânta bunătatea și dreptatea:
Ție, Doamne, Îți voi cânta.
2 Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită. –
Când vei veni la mine? –
Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele.
3 Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei;
urăsc purtarea păcătoșilor,
ea nu se va lipi de mine.
4 Inima stricată se va depărta de mine;
nu vreau să cunosc pe cel rău .
5 Pe cel ce clevetește în ascuns pe aproapele său îl voi nimici;
pe cel cu priviri trufașe și cu inima îngâmfată nu-l voi suferi.
6 Voi avea ochii îndreptați asupra credincioșilor din țară, ca să locuiască lângă mine;
cel ce umblă pe o cale fără prihană, acela îmi va sluji.
7 Cel ce se dedă la înșelăciune nu va locui în casa mea;
cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea.
8 În fiecare dimineață voi nimici pe toți cei răi din țară,
ca să stârpesc din cetatea Domnului pe toți cei ce săvârșesc nelegiuirea.
Mărturisire de nevinovăție
Un psalm al lui David
1 Voi cânta îndurarea și judecata; ție, Doamne, îți voi cânta laude.
2 Mă voi purta cu înțelepciune pe o cale desăvârșită: O, când vei veni la mine? — Voi umbla în curăția inimii mele înăuntrul casei mele.
3 Nu voi pune înaintea ochilor mei niciun lucru al lui Belial; urăsc lucrul celor ce se abat; nu se va lipi de mine.
4 Inima îndărătnicită se va depărta de mine, nu voi cunoaște răul .
5 Voi stârpi pe cel ce vorbește de rău într‐ascuns pe aproapele său; nu voi suferi pe cel ce are ochii mândri și o inimă îngâmfată.
6 Ochii mei vor fi peste cei credincioși ai țării, ca ei să locuiască cu mine. Cel ce umblă pe o cale desăvârșită, acela îmi va sluji.
7 Cel ce lucrează vicleșug nu va locui înăuntrul casei mele; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea ochilor mei.
8 În fiecare dimineață voi stârpi pe toți cei răi ai țării, ca să nimicesc pe toți lucrătorii nelegiuirii din cetatea Domnului.