PSALMUL 89
O cântare a lui Etan, Ezrahitul
1 Voi cânta totdeauna îndurările Domnului:
voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioșia Ta.
2 Căci zic: „Îndurarea are temelii veșnice!
Tare ca cerurile este credincioșia Ta!”
3 „Am făcut legământ cu alesul Meu”, zice Domnul.
„Iată ce am jurat robului Meu David:
4 ‘Îți voi întări sămânța pe vecie
și-n veci îți voi așeza scaunul de domnie.’” (Oprire)
5 Cerurile laudă minunile Tale, Doamne,
și credincioșia Ta în adunarea sfinților !
6 Căci în cer cine se poate asemăna cu Domnul?
Cine este ca Tine între fiii lui Dumnezeu?
7 Dumnezeu este înfricoșat în adunarea cea mare a sfinților
și de temut pentru toți cei ce stau în jurul Lui.
8 Doamne, Dumnezeul oștirilor,
cine este puternic ca Tine, Doamne!
Și credincioșia Ta Te înconjoară.
9 Tu îmblânzești mândria mării;
când se ridică valurile ei, Tu le potolești.
10 Tu ai zdrobit Egiptul ca pe un hoit,
ai risipit pe vrăjmașii Tăi prin puterea brațului Tău.
11 Ale Tale sunt cerurile și pământul,
Tu ai întemeiat lumea și tot ce cuprinde ea.
12 Tu ai făcut miazănoaptea și miazăziua;
Taborul și Hermonul se bucură de Numele Tău.
13 Brațul Tău este puternic,
mâna Ta este tare, dreapta Ta este înălțată.
14 Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie;
bunătatea și credincioșia sunt înaintea Feței Tale.
15 Ferice de poporul care cunoaște sunetul trâmbiței,
care umblă în lumina Feței Tale, Doamne!
16 El se bucură neîncetat de Numele Tău
și se fălește cu dreptatea Ta.
17 Căci Tu ești fala puterii lui;
și, în bunăvoința Ta, ne ridici puterea noastră.
18 Căci Domnul este scutul nostru,
Sfântul lui Israel este Împăratul nostru.
19 Atunci ai vorbit într-o vedenie preaiubitului Tău
și ai zis: „Am dat ajutorul Meu unui viteaz,
am ridicat din mijlocul poporului un tânăr ;
20 am găsit pe robul Meu David
și l-am uns cu untdelemnul Meu cel sfânt.
21 Mâna Mea îl va sprijini
și brațul Meu îl va întări.
22 Vrăjmașul nu-l va prinde
și cel rău nu-l va apăsa,
23 ci voi zdrobi dinaintea lui pe potrivnicii lui
și voi lovi pe cei ce-l urăsc.
24 Credincioșia și bunătatea Mea vor fi cu el
și tăria lui se va înălța prin Numele Meu.
25 Voi da în mâna lui marea
și în dreapta lui râurile.
26 El Îmi va zice: ‘Tu ești Tatăl meu,
Dumnezeul meu și Stânca mântuirii mele!’
27 Iar Eu îl voi face întâiul născut,
cel mai înalt dintre împărații pământului.
28 Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea
și legământul Meu îi va fi neclintit.
29 Îi voi face veșnică sămânța
și scaunul lui de domnie, ca zilele cerurilor.
30 Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea
și nu vor umbla după poruncile Mele,
31 dacă vor călca orânduirile Mele
și nu vor păzi poruncile Mele,
32 atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua
și nelegiuirile cu lovituri,
33 dar nu-Mi voi îndepărta deloc bunătatea de la ei
și nu-Mi voi face credincioșia de minciună;
34 nu-Mi voi călca legământul
și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.
35 Am jurat odată pe sfințenia Mea:
să mint Eu oare pe David?
36 Sămânța lui va dăinui în veci;
scaunul lui de domnie va fi înaintea Mea ca soarele;
37 ca luna va dăinui pe vecie
și ca martorul credincios din cer.” (Oprire)
38 Și totuși Tu l-ai îndepărtat
și Te-ai mâniat pe unsul Tău;
39 ai nesocotit legământul făcut cu robul Tău;
i-ai doborât și i-ai pângărit cununa.
40 I-ai prăbușit toate zidurile
și i-ai dărâmat toate cetățuile.
41 Toți trecătorii îl jefuiesc
și a ajuns de batjocura vecinilor lui.
42 Ai înălțat dreapta potrivnicilor lui,
ai înveselit pe toți vrăjmașii lui,
43 ai făcut ca ascuțișul sabiei lui să dea înapoi
și nu l-ai sprijinit în luptă.
44 Ai pus capăt strălucirii lui
și i-ai trântit la pământ scaunul de domnie ;
45 i-ai scurtat zilele tinereții
și l-ai acoperit de rușine. (Oprire)
46 Până când, Doamne, Te vei ascunde fără încetare
și-Ți va arde mânia ca focul?
47 Adu-ți aminte ce scurtă este viața mea
și pentru ce nimic ai făcut pe toți fiii omului!
48 Este vreun om care să poată trăi și să nu vadă moartea,
care să poată să-și scape sufletul din Locuința morților? (Oprire)
49 Unde sunt, Doamne, îndurările Tale dintâi,
pe care le-ai jurat lui David în credincioșia Ta?
50 Adu-ți aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi,
adu-Ți aminte că port în sân ocara multor popoare;
51 adu-Ți aminte de ocările vrăjmașilor Tăi, Doamne,
de ocările lor împotriva pașilor unsului Tău!
52 Binecuvântat să fie Domnul în veci!
Amin! Amin!
Legământul Domnului cu David
O învățătură de la Etan, Ezrahitul
1 Voi cânta în veac îndurările Domnului, voi face cunoscut din neam în neam credincioșia ta cu gura mea.
2 Căci am zis: Îndurarea va fi zidită în veac. Chiar în ceruri vei întări credincioșia ta.
3 Am făcut legământ cu alesul meu, am jurat lui David, robul meu.
4 Îți voi întări sămânța în veac și îți voi zidi din neam în neam scaunul de domnie. (Sela.)
5 Și cerurile vor lăuda minunea ta, Doamne, și credincioșia ta în obștea sfinților .
6 Căci cine seamănă cu Domnul în ceruri ? Cine este asemenea Domnului între fiii celor puternici?
7 Dumnezeu este mult de temut în sfatul sfinților și înfricoșat pentru toți cei din jurul lui:
8 Doamne Dumnezeul oștirilor, cine este puternic ca tine, Doamne? Și credincioșia ta este în jurul tău.
9 Tu stăpânești îngâmfarea mării; când se ridică valurile ei, tu le potolești.
10 Tu ai sfărâmat Egiptul ca pe unul care e ucis, ai risipit pe vrăjmașii tăi cu brațul tăriei tale.
11 Ale tale sunt cerurile, al tău este și pământul; lumea și plinătatea ei, tu le‐ai întemeiat.
12 Miazănoaptea și miazăziua tu le‐ai făcut; Taborul și Hermonul se bucură în numele tău.
13 Tu ai un braț de putere: mâna ta este tare, dreapta ta înaltă.
14 Dreptatea și judecata sunt temeliile scaunului tău de domnie; îndurarea și adevărul merg înaintea feței tale.
15 Ferice de poporul care cunoaște strigătul de bucurie: ei umblă în lumina feței tale, Doamne!
16 Ei se bucură în numele tău toată ziua, și se înalță în dreptatea ta.
17 Căci tu ești slava puterii lor și în bunăvoința ta se va înălța cornul nostru.
18 Căci Domnul este scutul nostru și Sfântul lui Israel Împăratul nostru.
19 Atunci ai vorbit în vedenie despre sfântul tău și ai zis: Am pus ajutor peste un viteaz, am înălțat pe unul ales din popor.
20 Am aflat pe David, robul meu; l‐am uns cu untdelemnul meu cel sfânt.
21 Cu el mâna mea va fi cu tărie, și brațul meu îl va întări.
22 Niciun vrăjmaș nu‐l va strâmtora și fiul răutății nu‐l va apăsa.
23 Ci voi sfărâma pe potrivnicii săi înaintea feței lui și voi bate pe cei ce‐l urăsc.
24 Și credincioșia mea și îndurarea mea vor fi cu el și prin numele meu cornul său se va înălța.
25 Voi pune mâna lui pe mare și dreapta lui pe râuri.
26 El va striga către mine: Tu ești Tatăl meu, Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele!
27 Și eu îl voi face cel întâi născut, cel mai înalt din împărații pământului.
28 Îi voi păstra îndurarea mea în veac și legământul meu va fi statornic cu el.
29 Voi face sămânța lui să țină în veac și scaunul său de domnie ca zilele cerurilor.
30 Dacă copiii săi vor părăsi Legea mea și nu vor umbla în judecățile mele,
31 dacă vor pângări așezămintele mele și nu vor păzi poruncile mele,
32 atunci voi cerceta abaterea lor cu un toiag și nelegiuirea lor cu bătăi,
33 dar nu‐mi voi lua cu totul îndurarea de la el, nici nu voi dezminți credincioșia mea.
34 Legământul meu nu‐l voi pângări, nici nu voi schimba lucrul care a ieșit din buzele mele.
35 O dată am jurat pe sfințenia mea; nu voi minți lui David.
36 Sămânța lui va ține în veac și șcaunul lui de domnie ca soarele înaintea mea.
37 Va fi întărit în veac ca luna și ca martorul credincios în ceruri. (Sela.)
38 Dar tu ai lepădat și ți‐a fost scârbă, te‐ai mâniat pe unsul tău.
39 Ai lepădat legământul robului tău, i‐ai pângărit cununa până la pământ.
40 I‐ai surpat toate îngrădirile, i‐ai prefăcut întăriturile în dărâmături.
41 Îl jefuiesc toți trecătorii de pe drum, a ajuns de ocară vecinilor săi.
42 Ai înălțat dreapta asupritorilor lui, ai veselit pe toți vrăjmașii lui.
43 Da, ai întors ascuțișul sabiei lui și nu l‐ai făcut să stea la luptă.
44 Ai pus capăt strălucirii lui și ai aruncat scaunul lui de domnie la pământ.
45 I‐ai scurtat zilele tinereții, l‐ai acoperit cu rușine. (Sela.)
46 Până când, Doamne, te vei ascunde în veac, până când va arde mânia ta ca focul?
47 Adu‐ți aminte ce scurtă este vremea mea, pentru ce deșertăciune ai făcut pe toți copiii oamenilor!
48 Care om trăiește și nu va vedea moartea? Oare va scăpa el sufletul său din mâna Șeolului? (Sela.)
49 Unde sunt, Doamne, îndurările tale cele de mai înainte, pe care le‐ai jurat lui David în credincioșia ta?
50 Adu‐ți aminte, Doamne, de ocara robilor tăi, pe care o port în sânul meu de la toate popoarele puternice,
51 cu care au ocărât vrăjmașii tăi, Doamne, cu care au ocărât urmele unsului tău.
52 Binecuvântat fie Domnul în veci. Amin și amin.