Casa lui David și copiii săi
1 Și Hiram , împăratul Tirului, a trimis soli la David și lemn de cedri și pietrari și tâmplari să‐i zidească o casă. 2 Și David a cunoscut că Domnul îl întărise împărat peste Israel, căci împărăția sa era foarte înălțată din pricina poporului său Israel. 3 Și David și‐a mai luat neveste în Ierusalim și David a mai născut fii și fete. 4 Și acestea sunt numele copiilor săi, care i s‐au născut la Ierusalim: Șamua și Șobab, Natan și Solomon, 5 și Ibhar și Elișua și Elfelet 6 și Noga și Nefeg și Iafia 7 și Elișama și Beeliada și Elifelet.
Biruințele lui David asupra filistenilor
8 Și filistenii au auzit că David fusese uns împărat peste tot Israelul și toți filistenii s‐au suit să caute pe David. Și David a auzit și le‐a ieșit în întâmpinare. 9 Și filistenii au venit și s‐au întins în valea Refaim. 10 Și David a întrebat pe Dumnezeu zicând: Să mă sui împotriva filistenilor și îi vei da în mâna mea? Și Domnul i‐a zis: Suie‐te, și‐i voi da în mâna ta. 11 Și s‐au suit la Baal‐Perațim și David i‐a bătut acolo. Și David a zis: Dumnezeu a rupt pe vrăjmașii mei prin mâna mea ca o rupere de apă. De aceea au pus numele locului aceluia: Baal‐Perațim. 12 Și și‐au lăsat acolo dumnezeii lor și David a poruncit și i‐au ars cu foc. 13 Și filistenii s‐au întins din nou în vale. 14 Și David a întrebat iarăși pe Dumnezeu. Și Dumnezeu i‐a zis: Nu te sui după ei; întoarce‐te în jurul lor și mergi asupra lor în dreptul duzilor. 15 Și va fi așa : când vei auzi un foșnet de pași în vârful duzilor, atunci să ieși la luptă, căci Dumnezeu a ieșit înaintea ta ca să bată tabăra filistenilor. 16 Și David a făcut cum îi poruncise Dumnezeu și au bătut tabăra filistenilor de la Gabaon până la Ghezer. 17 Și numele lui David a ieșit în toate țările și Domnul a pus spaima de el peste toate neamurile.