Orice lucru își are vremea lui
1 Pentru orice este o vreme și pentru orice lucru este o vreme sub ceruri: 2 Vreme de a se naște și vreme de a muri; vreme de a sădi și vreme de a smulge ce este sădit; 3 vreme de a ucide și vreme de a vindeca; vreme de a surpa și vreme de a zidi; 4 vreme de a plânge și vreme de a râde; vreme de a boci și vreme de a juca; 5 vreme de a arunca pietre și vreme de a strânge pietre; vreme de a îmbrățișa și vreme de a se feri de îmbrățișare; 6 vreme de a căuta și vreme de a pierde; vreme de a ținea și vreme de a lepăda; 7 vreme de a rupe și vreme de a coase; vreme de a tăcea și vreme de a vorbi; 8 vreme de a iubi și vreme de a urî ; vreme de război și vreme de pace. 9 Ce folos are cel ce lucrează din ceea ce se ostenește? 10 Am văzut truda pe care a dat‐o Dumnezeu copiilor oamenilor ca să se chinuiască cu ea. 11 El a făcut orice lucru frumos la vremea sa: și a pus și veșnicia în inima lor, și totuși omul nu descoperă de la început până la sfârșit lucrul pe care îl face Dumnezeu. 12 Am cunoscut că nu este nimic mai bun pentru ei decât să se bucure și să‐și facă bine în viața lor; 13 și chiar ca fiecare om să mănânce și să bea și să vadă binele în toată osteneala sa, este un dar al lui Dumnezeu. 14 Am cunoscut că tot ce face Dumnezeu va fi în veac; nimic nu se poate adăuga la aceasta și nimic nu i se poate lua; și Dumnezeu o face ca omul să se teamă de el. 15 Ceea ce este a fost demult și ceea ce va fi a fost demult; și Dumnezeu caută ce a fost izgonit.
Teme‐te de Dumnezeu
16 Și am mai văzut sub soare că în locul de judecată, acolo era răutatea; și că în locul dreptății, acolo era răutatea. 17 Am zis în inima mea: Dumnezeu va judeca pe cel drept și pe cel rău, căci este o vreme acolo pentru orice lucru și pentru orice faptă. 18 Am zis în inima mea: Este din pricina copiilor oamenilor ca Dumnezeu să‐i încerce și să vadă ei înșiși că nu sunt decât dobitoace. 19 Căci ce se întâmplă copiilor oamenilor se întâmplă și dobitoacelor; pentru toți este aceeași soartă: cum moare acesta, așa moare și celălalt, și o suflare au toți și omul n‐are nicio întâietate față de dobitoc, căci totul este deșertăciune. 20 Totul merge la același loc, totul este din țărână și totul se întoarce în țărână. 21 Cine cunoaște suflarea copiilor oamenilor dacă se suie ea în sus, și suflarea dobitocului dacă se coboară ea în jos în pământ? 22 Și am văzut că nimic nu este mai bun decât ca omul să se bucure de ce face căci aceasta este partea lui, căci cine‐l va aduce să vadă ce va fi după el?