Vindecarea robului unui sutaș
1 Și după ce a sfârșit toate vorbele sale în urechile poporului, a intrat în Capernaum. 2 Și robul unui sutaș era bolnav și era să moară. Și‐i era scump. 3 Și când a auzit pe Isus, a trimis la el pe bătrâni de ai iudeilor, rugându‐l să vină să scape pe robul lui. 4 Iar ei, când au venit la Isus, l‐au rugat stăruitor, zicând: Este vrednic să‐i faci aceasta; 5 căci iubește neamul nostru și el însuși ne‐a zidit sinagoga. 6 Și Isus mergea cu ei. Și când era acum nu departe de casă, sutașul a trimis la el pe prieteni zicându‐i: Doamne, nu te osteni; căci nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu. 7 De aceea nu m‐am socotit vrednic pe mine însumi ca să vin la tine, ci zi cu un cuvânt și se va tămădui băiatul meu. 8 Căci și eu sunt un om pus sub stăpânire, având sub mine ostași. Și zic acestuia: Du‐te! și se duce. Și altuia: Vino! și vine. Și robului meu: Fă aceasta! și face. 9 Și când a auzit Isus acestea, s‐a minunat de el și s‐a întors și a zis gloatei care‐l urma: Vă spun că nici chiar în Israel n‐am găsit atâta credință. 10 Și trimișii când s‐au întors acasă, au aflat pe rob sănătos.
Învierea fiului văduvei din Nain
11 Și a fost așa : după aceea Isus s‐a dus într‐o cetate numită Nain. Și cu el mergeau ucenicii lui și gloată multă. 12 Și când s‐a apropiat de poarta cetății, iată aduceau afară un mort, singurul fiu la mama lui, și ea era văduvă. Și era destulă gloată din cetate. 13 Și când a văzut‐o Domnul, i s‐a făcut milă de ea și i‐a zis: Nu plânge. 14 Și s‐a apropiat și s‐a atins de sicriu și cei ce‐l purtau au stat. Și el a zis: Tinere, îți zic, scoală‐te. 15 Și mortul s‐a ridicat în sus și a început să vorbească. Și l‐a dat mamei lui. 16 Și i‐a cuprins frica pe toți și slăveau pe Dumnezeu zicând: Prooroc mare s‐a ridicat între noi. Și: Dumnezeu a cercetat pe poporul său. 17 Și a ieșit cuvântul acesta despre el în toată Iudeea și în toată împrejurimea.
Trimișii lui Ioan Botezătorul
18 Și ucenicii lui Ioan i‐au dus știre despre toate acestea. 19 Și Ioan a chemat la sine pe doi din ucenicii săi și i‐a trimis la Domnul zicând: Tu ești cel ce vine, sau să așteptăm pe altul? 20 Și când au venit la el bărbații, au zis: Ioan Botezătorul ne‐a trimis la tine zicând: Tu ești cel ce vine sau să așteptăm pe altul? 21 În ceasul acela el a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și la mulți orbi le‐a dăruit să vadă. 22 Și Isus a răspuns și le‐a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan ce ați văzut și auzit: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții se scoală, săracilor se vestește Evanghelia. 23 Și fericit este cine nu se va poticni în mine.
Mărturia lui Isus despre Ioan
24 Și după ce au plecat trimișii lui Ioan, a început să spună către gloate despre Ioan: Ce ați ieșit în pustie să vedeți? O trestie clătinându‐se de vânt? 25 Ci ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în veșminte moi? Iată, cei ce sunt în veșminte alese și trăiesc în desfătare sunt în casele împărătești. 26 Ci ce ați ieșit să vedeți? Un proroc? Da, vă spun, și mai mult decât un proroc. 27 Acesta este cel despre care s‐a scris: Iată eu trimit pe solul meu înaintea feței tale, care‐ți va pregăti calea înaintea ta. 28 Vă spun, dintre cei născuți de femei, nu este nimeni mai mare decât Ioan: totuși cine este mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. 29 Și când a auzit tot poporul și vameșii, au îndreptățit pe Dumnezeu, fiind botezați cu botezul lui Ioan. 30 Dar fariseii și învățătorii de lege au desființat pentru ei înșiși hotărârea lui Dumnezeu, nefiind botezați de el. 31 Cu cine deci voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea? 32 Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții și zic: V‐am cântat din fluier și n‐ați jucat; v‐am cântat de jale și n‐ați plâns. 33 Căci Ioan Botezătorul a venit nici mâncând pâine, nici bând vin, și ziceți: Are drac. 34 Fiul omului a venit mâncând și bând și ziceți: Iată un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor! 35 Și înțelepciunea a fost îndreptățită de toți copiii ei.
Femeia păcătoasă
36 Și unul din farisei îl ruga să mănânce cu el. Și a intrat în casa fariseului și a șezut la masă. 37 Și iată o femeie în cetate care era o păcătoasă; și când a știut că el șade la masă în casa fariseului, a adus cu ea un vas de alabastru plin cu mir. 38 Și stând dinapoi lângă picioarele lui și plângând, a început să‐i ude cu lacrimi picioarele și le‐a șters cu părul capului ei și‐i săruta mult picioarele și le ungea cu mir. 39 Și când a văzut fariseul care‐l chemase, a vorbit în sine, zicând: Omul acesta dacă ar fi un proroc, ar cunoaște cine și ce fel este femeia aceasta care îl atinge; pentru că este o păcătoasă. 40 Și Isus a răspuns și i‐a zis: Simone, am să‐ți spun ceva. Și el zice: Spune Învățătorule. 41 Un cămătar avea doi datornici; unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. 42 Neavând ei cu ce să plătească, i‐a iertat pe amândoi. Care deci dintre amândoi îl va iubi mai mult? 43 Simon a răspuns și a zis: Socot că acela căruia i‐a iertat mai mult. Iar el i‐a zis: Drept ai judecat. 44 Și întorcându‐se către femeie, a zis lui Simon: Vezi tu pe această femeie? Eu am intrat în casa ta, și tu nu mi‐ai dat apă pentru picioarele mele, iar ea mi‐a spălat picioarele cu lacrimile ei și le‐a șters cu părul ei. 45 Tu nu mi‐ai dat sărutare, iar ea de când am intrat n‐a încetat să‐mi sărute mult picioarele. 46 Tu nu mi‐ai uns capul cu untdelemn, iar ea mi‐a uns picioarele cu mir. 47 Pentru aceea îți spun: Iertate sunt păcatele ei cele multe, pentru că a iubit mult; iar cui i se iartă puțin, iubește puțin. 48 Și ei i‐a zis: Iertate‐ți sunt păcatele. 49 Și cei ce ședeau la masă cu el, au început să zică în ei înșiși: Cine este acesta care iartă și păcatele? 50 Iar el a zis către femeie: Credința ta te‐a mântuit; du‐te în pace.