Domnul este partea în viață și izbăvitor de la moarte
Mictam al lui David
1 Păzește‐mă Dumnezeule, căci în tine îmi pun încrederea.
2 Eu zic Domnului: Tu ești Domnul meu! N‐am niciun bine afară de tine.
3 Cât despre sfinții care sunt pe pământ, ei sunt cei măreți în care îmi este toată desfătarea.
4 Durerile celor ce dau daruri pentru un alt dumnezeu se vor înmulți; eu nu voi aduce darurile lor de băutură de sânge și nu voi lua numele lor pe buzele mele.
5 Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu. Tu îmi sprijinești sorțul.
6 Frânghiile de măsurat mi‐au căzut în locuri plăcute; da, plăcută mi‐i moștenirea.
7 Voi binecuvânta pe Domnul, care mi‐a dat sfat; da, chiar și noaptea mă învață rărunchii mei.
8 Pururea am pus pe Domnul înaintea mea: pentru că este la dreapta mea , nu mă voi clătina.
9 De aceea mi se bucură inima și se veselește slava mea , și chiar carnea mea va locui în liniște.
10 Căci nu vei lăsa Șeolului șufletul meu, nici nu vei lăsa pe sfântul tău să vază putrezirea.
11 Îmi vei arăta cărarea vieții : înaintea feței tale este săturare de bucurie; la dreapta ta sunt desfătări necurmate.