Trimiterea celor șaptezeci de ucenici
1 Iar după acestea Domnul a rânduit pe alți șaptezeci și i‐a trimis câte doi înaintea feței sale în orice cetate și loc în care avea să vină el însuși. 2 Și le zicea: Secerișul este mare dar lucrătorii sunt puțini; rugați‐vă deci de Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul său. 3 Duceți‐vă; iată, vă trimit ca niște miei în mijlocul lupilor. 4 Nu purtați pungă, nici traistă, nici încălțăminte: și nu îmbrățișați pe nimeni pe cale. 5 Și în orice casă veți intra, ziceți întâi: Pace casei acesteia! 6 Și dacă este acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni asupra lui, iar de nu, se va întoarce la voi. 7 Și rămâneți în aceeași casă mâncând și bând cele ce sunt la ei; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu vă mutați din casă în casă. 8 Și în orice cetate intrați și vă primesc ei, mâncați cele ce vă sunt puse înainte. 9 Și tămăduiți pe cei bolnavi în ea și spuneți‐le: Împărăția lui Dumnezeu s‐a apropiat de voi. 10 Dar în orice cetate veți intra și nu vă primesc ei, ieșiți în ulițele ei și ziceți: 11 Chiar praful din cetatea voastră ce s‐a lipit de picioarele noastre, noi îl scuturăm împotriva voastră. Însă cunoașteți aceasta că Împărăția lui Dumnezeu s‐a apropiat. 12 Vă spun că în ziua aceea va fi mai ușor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea. 13 Vai de tine Horazine! vai de tine Betsaido! Pentru că dacă s‐ar fi făcut în Tir și Sidon puterile care au fost făcute în voi, demult s‐ar fi pocăit șezând în sac și cenușă. 14 Însă va fi mai ușor Tirului și Sidonului la judecată decât vouă. 15 Și tu, Capernaume, oare vei fi ridicat până la cer? Până la Hades vei fi pogorât. 16 Cine ascultă de voi, ascultă de mine; și cine vă leapădă pe voi, mă leapădă pe mine; și cine mă leapădă pe mine, leapădă pe cel ce m‐a trimis pe mine.
Întoarcerea celor șaptezeci
17 Și cei șaptezeci s‐au întors cu bucurie zicând: Doamne, chiar și dracii ni se supun în numele tău. 18 Și el le‐a zis: Am zărit pe Satana căzând ca un fulger din cer. 19 Iată, v‐am dat stăpânire să călcați peste șerpi și scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma nicidecum. 20 Însă nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se supun, ci bucurați‐vă că numele voastre sunt scrise în ceruri. 21 În același ceas s‐a veselit în Sfântul Duh și a zis: Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns acestea de înțelepți și pricepuți și le‐ai descoperit pruncilor; da, Tată, pentru că așa a fost bună plăcerea înaintea ta. 22 Toate mi‐au fost date de Tatăl meu: și nimeni nu cunoaște cine este Fiul decât numai Tatăl și cine este Tatăl decât numai Fiul și acela căruia ar voi Fiul să i‐l descopere. 23 Și întorcându‐se către ucenici, a zis la o parte: Fericiți sunt ochii care văd cele ce vedeți voi. 24 Căci vă spun că mulți proroci și împărați au voit să vadă ce vedeți voi și n‐au văzut și să audă ce auziți voi și n‐au auzit.
Pilda samariteanului
25 Și iată, un învățător de lege oarecare s‐a sculat și l‐a ispitit, și a zis: Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? 26 Și el i‐a zis: Ce este scris în lege? Cum citești? 27 Și el a răspuns și a zis: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău și din toată puterea ta și din tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. 28 Și el i‐a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta și vei trăi. 29 Iar el, voind să se îndreptățească, a zis lui Isus: Și cine este aproapele meu? 30 Și dând răspuns, Isus a zis: Un om se pogora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care l‐au dezbrăcat și i‐au făcut răni și au plecat lăsându‐l jumătate mort. 31 Și din întâmplare un preot oarecare se pogora pe calea aceea și când l‐a văzut, a trecut înainte pe cealaltă parte. 32 Asemenea și un Levit, când a venit la acel loc și l‐a văzut, a trecut înainte pe cealaltă parte. 33 Iar un samaritean oarecare mergea pe cale și a venit la el și când l‐a văzut, i s‐a făcut milă 34 și s‐a apropiat de el și i‐a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin și l‐a pus pe dobitocul său și l‐a adus la o casă de poposire și a purtat grijă de el. 35 Și a doua zi dimineața, a scos doi dinari și i‐a dat gazdei și a zis: Poartă grijă de el și ce vei mai cheltui, îți voi da înapoi când mă voi întoarce. 36 Care dintre acești trei ți se pare că s‐a făcut aproapele celui ce a căzut între tâlhari? 37 Iar el a zis: Cel ce și‐a făcut milă cu el. Și Isus i‐a zis: Du‐te și fă și tu asemenea.
Marta și Maria
38 Iar pe când mergeau ei pe calea lor, a intrat într‐un sat. Și o femeie cu numele Marta l‐a primit în casa ei. 39 Și ea avea o soră numită Maria, care și ea ședea jos la picioarele Domnului și asculta cuvântul lui. 40 Iar Marta era prinsă la o parte de multă slujire. Și a venit la el deodată și a zis: Doamne, nu‐ți pasă că sora mea m‐a lăsat singură să slujesc? Zi‐i deci să pună mâna cu mine. 41 Și Domnul a răspuns și i‐a zis: Marto, Marto, pentru multe te îngrijorezi și te tulburi tu, 42 dar un singur lucru este de trebuință; căci Maria și‐a ales partea cea bună, care nu va fi luată de la ea.