Îngroparea lui Iacov Moartea lui Iosif
1 Și Iosif a căzut pe fața tatălui său și a plâns peste el și l‐a sărutat. 2 Și Iosif a poruncit slujitorilor săi, doctorilor , să îmbălsămeze pe tatăl său. Și doctorii au îmbălsămat pe Israel. 3 Și patruzeci de zile au fost împlinite pentru el, căci așa se împlinesc zilele îmbălsămării. Și egiptenii l‐au plâns șaptezeci de zile. 4 Și când au trecut zilele jelirii lui, Iosif a vorbit casei lui Faraon zicând: Vă rog, dacă am aflat deci har în ochii voștri, vorbiți la urechile lui Faraon zicând: 5 Tatăl meu m‐a pus să jur zicând: Iată eu mor; în mormântul meu pe care l‐am săpat eu însumi în țara Canaan, acolo să mă înmormântezi. Și acum, lasă‐mă, te rog, să mă sui să înmormântez pe tatăl meu și mă voi întoarce. 6 Și Faraon a zis: Suie‐te și înmormântează pe tatăl tău cum te‐a pus să juri. 7 Și Iosif s‐a suit să înmormânteze pe tatăl său; și cu el s‐au suit toți robii lui Faraon, bătrânii casei lui și toți bătrânii țării Egiptului 8 și toată casa lui Iosif și frații săi și casa tatălui său; numai copiii lor și turmele lor și cirezile lor le‐au lăsat în ținutul Gosen. 9 Și cu el s‐au suit și care și călăreți; și a fost o tabără foarte mare. 10 Și au venit la aria lui Atad care este dincolo de Iordan și acolo au bocit cu bocire mare și foarte tare și a făcut tatălui său o jelire de șapte zile. 11 Și locuitorii țării, Cananiții, au văzut jelirea de la aria lui Atad și au zis: Aceasta este o jelire mare pentru egipteni. De aceea i s‐a pus numele Abel‐Mițraim, care este dincolo de Iordan. 12 Și fiii săi au făcut cu el cum le poruncise. 13 Și fiii săi l‐au dus în țara Canaan și l‐au înmormântat în peștera din țarina Macpela pe care Avraam o cumpărase împreună cu țarina, ca moșie pentru înmormântare de la Efron Hetitul în fața lui Mamre. 14 Și Iosif s‐a întors în Egipt el și frații săi și toți cei ce se suiseră cu el să înmormânteze pe tatăl său, după ce înmormântase pe tatăl său. 15 Și frații lui Iosif au văzut că tatăl lor a murit și au zis: Poate că Iosif ne va urî și ne va întoarce tot răul pe care i l‐am făcut. 16 Și au trimis la Iosif zicând: Tatăl tău înainte de a muri a poruncit zicând: 17 Așa să ziceți lui Iosif: Te rog, iartă acum nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor , căci ți‐au făcut rău. Și acum, iartă, te rugăm, nelegiuirea robilor Dumnezeului tatălui tău. Și Iosif a plâns când i‐au vorbit ei. 18 Și frații lui s‐au dus și ei și au căzut jos înaintea feței lui și au zis: Iată, suntem robii tăi. 19 Și Iosif le‐a zis : Nu vă temeți ; oare sunt eu în locul lui Dumnezeu? 20 Voi în adevăr ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine ca să facă așa cum este astăzi, să păstreze viața unui mare popor. 21 Și acum nu vă temeți ; vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri. Și i‐a mângâiat și le‐a vorbit la inimă. 22 Și Iosif a locuit în Egipt, el și casa tatălui său și Iosif a trăit o sută zece ani. 23 Și Iosif a văzut copiii lui Efraim din al treilea neam ; asemenea și fiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii lui Iosif. 24 Și Iosif a zis fraților săi: Eu mor; și Dumnezeu vă va cerceta negreșit și vă va sui din țara aceasta în țara pe care a jurat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. 25 Și Iosif a pus pe copiii lui Israel să jure zicând: Dumnezeu vă va cerceta negreșit și să ridicați oasele mele de aici. 26 Și Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. Și l‐au îmbălsămat și a fost pus într‐un sicriu în Egipt.