Cele două coșuri cu smochine
1 Domnul m‐a făcut să văd și iată două coșuri de smochine puse înaintea templului Domnului, după ce strămutase Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din Ierusalim pe Ieconia fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, pe mai marii lui Iuda, pe tâmplari și pe fierari, și‐i dusese la Babilon. 2 Un coș avea smochine foarte bune, ca smochinele dintâi coapte; și celălalt coș avea smochine foarte rele, care de rele ce erau nu puteau fi mâncate. 3 Și Domnul mi‐a zis: Ce vezi, Ieremio? Și eu am zis: Smochine; smochinele cele bune, foarte bune; și cele rele, foarte rele, care nu pot fi mâncate de rele de sunt. 4 Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: 5 Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Ca aceste smochine bune, așa voi privi pe cei strămutați din Iuda, pe care i‐am trimis din locul acesta în țara haldeilor, spre bine. 6 Căci îmi voi pune ochii asupra lor spre bine și‐i voi aduce iarăși în țara aceasta și‐i voi zidi și nu‐i voi surpa și‐i voi sădi și nu‐i voi dezrădăcina. 7 Și le voi da o inimă ca să mă cunoască ei că eu sunt Domnul. Și ei îmi vor fi popor și eu le voi fi Dumnezeu. Căci se vor întoarce la mine cu toată inima lor. 8 Și ca smochinele cele rele care nu pot fi mâncate de rele ce sunt, așa zice Domnul, așa voi face pe Zedechia, împăratul lui Iuda, și pe mai marii lui și rămășița Ierusalimului care rămâne în țara aceasta și pe cei ce locuiesc în țara Egiptului. 9 Și îi voi da să fie mânați încoace și încolo între toate împărățiile pământului, spre rău, ca să fie o ocară și de pomină, de râs și de blestem, în toate locurile unde îi voi alunga. 10 Și voi trimite între ei sabia, foametea și ciuma, până vor fi nimiciți din țara pe care le‐am dat‐o lor și părinților lor.