Amintirea minunilor făcute
1 Deci să iubești pe Domnul Dumnezeul tău și să păzești cele de păzit ale lui, și așezămintele lui, și judecățile lui și poruncile lui în toate zilele. 2 Și să cunoașteți astăzi: căci nu vorbesc cu copiii voștri care n‐au cunoscut și n‐au văzut certarea Domnului Dumnezeului vostru, mărimea sa, mâna sa cea tare și brațul său cel întins 3 și semnele sale și faptele sale pe care le‐a făcut în mijlocul Egiptului lui Faraon, împăratul Egiptului, și la toată țara lui; 4 și ce a făcut oastei Egiptului, cailor lor și carelor lor, cum a făcut să curgă apele Mării‐Roșii peste ei când v‐au urmărit și Domnul i‐a pierdut până în ziua de astăzi; 5 și ce v‐a făcut în pustie până când ați venit în locul acesta; 6 și ce a făcut lui Datan și lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul și‐a deschis gura și i‐a înghițit cu familiile lor și cu corturile lor și cu toată averea lor vie, care era la picioarele lor în mijlocul întregului Israel. 7 Căci ochii voștri au văzut toată lucrarea cea mare a Domnului pe care a făcut‐o.
Binecuvântarea și blestemul
8 Păziți deci toată porunca pe care v‐o poruncesc astăzi ca să fiți tari și să intrați și să stăpâniți țara în care treceți ca s‐o stăpâniți; 9 și ca să vă lungiți zilele în țara pe care Domnul a jurat părinților voștri s‐o dea lor și seminței lor, țara unde curge lapte și miere. 10 Căci țara în care intri, ca s‐o stăpânești, nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, unde îți semănai sămânță și o udai cu piciorul ca pe o grădină de zarzavaturi. 11 Ci țara în care treceți ca s‐o stăpâniți este o țară cu munți și văi care se adapă din ploaia cerurilor; 12 țară pe care o caută Domnul Dumnezeul tău; ochii Domnului Dumnezeului tău sunt neîncetat asupra ei de la începutul anului până la sfârșitul anului. 13 Și va fi așa : dacă veți asculta cu tot dinadinsul de poruncile mele pe care vi le poruncesc astăzi, ca să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru și să‐i slujiți cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru, 14 eu voi da țării voastre ploaie la vremea sa, ploaia timpurie și ploaia târzie; și îți vei strânge grâul și mustul și untdelemnul. 15 Și voi da iarbă pe câmpul tău pentru dobitoacele tale și vei mânca și te vei sătura. 16 Feriți‐vă ca nu cumva să vi se amăgească inima și să vă abateți și să slujiți altor dumnezei și să vă închinați lor, 17 și să se aprindă mânia Domnului împotriva voastră și să închidă cerurile ca să nu fie ploaie, și ca ogorul să nu‐și dea venitul și să fiți pierduți repede din țara bună pe care v‐o dă Domnul.
Îndemn la păzirea poruncilor
18 Să vă puneți deci acese cuvinte ale mele în inimă și în suflet și să le legați ca semn pe mâna voastră, și să vă fie ca fruntarii între ochii voștri. 19 Și să învățați în ele pe copiii voștri, vorbind despre ele, când șezi în casă și când mergi pe cale și când te culci și când te scoli. 20 Și să le scrii pe ușiorii casei tale și pe porțile tale: 21 ca să se înmulțească zilele voastre și zilele copiilor voștri în țara, pe care a jurat‐o Domnul părinților voștri că le‐o va da , cât zilele cerurilor deasupra pământului. 22 Căci dacă veți păzi cu tot dinadinsul toată această poruncă pe care v‐o poruncesc s‐o faceți: să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile lui și să vă alipiți de el, 23 atunci Domnul va izgoni toate aceste neamuri dinaintea voastră și veți stăpâni neamuri mai mari și mai tari decât voi. 24 Orice loc pe unde va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru; hotarul vostru va fi de la pustie până la Liban, de la râu, râul Eufrat, până la marea dinspre apus. 25 Nimeni nu va putea sta înaintea voastră: Domnul Dumnezeul vostru va pune frica de voi și groaza de voi peste toată țara pe care o veți călca , după cum v‐a spus. 26 Iată vă pun înainte astăzi binecuvântarea și blestemul: 27 Binecuvântarea , dacă veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru pe care vi le poruncesc astăzi: 28 și blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului Dumnezeului vostru, ci vă veți abate de la calea pe care v‐o poruncesc astăzi, umblând după alți dumnezei, pe care nu i‐ați cunoscut. 29 Și va fi așa : după ce Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara în care intri ca s‐o stăpânești, vei pune binecuvântarea pe muntele Garizim și blestemul pe muntele Ebal. 30 Nu sunt ei oare dincolo de Iordan, dinapoia căii dinspre apusul soarelui, în țara Cananiților care locuiesc în câmpie în dreptul Ghilgalului, lângă stejarii More? 31 Căci veți trece Iordanul ca să intrați să stăpâniți țara, pe care v‐o dă Domnul Dumnezeul vostru și o veți stăpâni și veți locui în ea. 32 Și să luați seama să faceți toate așezămintele și judecățile, pe care vi le pun înainte astăzi.