Prilejurile de păcătuire
1 Și a zis către ucenicii săi: Este peste putință ca să nu vină prilejuri de poticnire, dar vai de acela prin care vin! 2 Este folositor pentru el dacă i se pune o piatră de moară împrejurul gâtului său și este repezit în mare, decât să facă pe unul din acești micuți să se poticnească. 3 Luați aminte la voi înșivă. Dacă va păcătui fratele tău, ceartă‐l; și dacă se va pocăi, iartă‐l. 4 Și dacă de șapte ori pe zi va păcătui față de tine și de șapte ori se va întoarce la tine, zicând: Mă pocăiesc!, să‐l ierți. 5 Și apostolii au zis Domnului: Mărește‐ne credința. 6 Și Domnul a zis: Dacă ați avea credință ca un grăunte de muștar, ați zice acestui dud: Dezrădăcinează‐te și sădește‐te în mare! și v‐ar asculta.
Robi netrebnici
7 Dar cine este acela dintre voi, care având un rob arând sau păscând oile îi va zice, când va veni din câmp: Treci îndată și șezi la masă? 8 Ci oare nu‐i va zice mai degrabă: Gătește să cinez eu și încinge‐te și slujește‐mi până să mănânc și să beau și după aceea mănâncă și bea tu? 9 Nu cumva este îndatorat el robului pentru că a făcut cele ce i s‐au poruncit? 10 Astfel și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, ziceți: Suntem robi nefolositori; am făcut cele ce eram datori să facem.
Cei zece leproși
11 Și a fost așa : pe când mergeau la Ierusalim, el trecea prin mijlocul Samariei și Galileei. 12 Și când a intrat într‐un sat, l‐au întâmpinat zece bărbați leproși care au stat departe. 13 Și ei au ridicat glasul zicând: Isuse, Stăpâne, fie‐ți milă de noi. 14 Și când i‐a văzut, le‐a zis: Duceți‐vă și arătăți‐vă preoților. Și a fost așa : pe când mergeau ei, au fost curățiți. 15 Iar unul dintre ei, când a văzut că a fost vindecat, s‐a întors înapoi slăvind cu glas mare pe Dumnezeu. 16 Și a căzut pe fața sa la picioarele lui, mulțumindu‐i. Și el era un samaritean. 17 Și Isus a răspuns și a zis: Oare n‐au fost curățiți cei zece? Iar cei nouă unde sunt? 18 Nu s‐au găsit alții să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât acesta de alt neam? 19 Și i‐a zis: Scoală‐te și du‐te; credința ta te‐a mântuit.
Venirea Împărăției lui Dumnezeu
20 Și fiind întrebat de farisei când vine Împărăția lui Dumnezeu, le‐a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu vine pe văzute. 21 Nici nu vor zice: Iată este aici. Sau: Colo. Căci iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.
Venirea Fiului omului
22 Și a zis către ucenici: Vor veni zile când veți dori să vedeți una dintre zilele Fiului omului și nu veți vedea. 23 Și vă vor zice: Iată, colo! Iată aici! Nu vă duceți nici nu‐i urmați. 24 Căci ca fulgerul, când fulgeră dintr‐o parte de sub cer și luminează până la cealaltă parte de sub cer, așa va fi Fiul omului în ziua lui. 25 Dar întâi trebuie ca el să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta. 26 Și cum a fost în zilele lui Noe, chiar așa va fi și în zilele Fiului omului: 27 mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i‐a pierdut pe toți. 28 Tot așa, cum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; 29 dar în ziua când a ieșit Lot din Sodoma, ploua foc și pucioasă din cer și i‐a pierdut pe toți: 30 în același chip va fi în ziua când se descoperă Fiul omului. 31 În ziua aceea, cine va fi pe înveliș, și sculele lui în casă, să nu se pogoare să le ia și cine este la câmp de asemenea să nu se întoarcă îndărăt. 32 Aduceți‐vă aminte de nevasta lui Lot. 33 Cine va căuta să‐și câștige sufletul, îl va pierde; și cine îl va pierde, îl va păstra în viață. 34 Vă spun: În noaptea aceea vor fi doi pe un singur pat; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat. 35 Vor fi două râșnind împreună; una va fi luată, iar cealaltă va fi lăsată. 36 Vor fi doi în câmp; unul va fi luat și celălalt va fi lăsat. 37 Și ei răspunzând îi zic: Unde, Doamne? Iar el le‐a zis: Unde este trupul, acolo vor fi adunați și vulturii.