Biruința lui Iosafat
1 Și a fost așa : după aceasta copiii lui Moab și copiii lui Amon și cu ei unii din maoniți au venit cu război împotriva lui Iosafat. 2 Și au venit și au spus lui Iosafat zicând: O mare mulțime de dincolo de mare, din Siria, vine împotriva ta; și iată, sunt la Hațaton‐Tamar adică En‐Ghedi. 3 Și Iosafat s‐a temut și și‐a îndreptat fața să caute pe Domnul; și a vestit un post prin tot Iuda. 4 Și Iuda s‐a adunat să caute ajutor de la Domnul: și chiar din toate cetățile lui Iuda au venit să caute pe Domnul. 5 Și Iosafat a stătut în adunarea lui Iuda și a Ierusalimului, în casa Domnului, înaintea pridvorului celui nou: 6 și a zis: Doamne Dumnezeul părinților noștri! Oare nu ești tu Dumnezeu în ceruri ? Și nu ești tu cel ce domnești peste toate împărățiile neamurilor? Și tăria și puterea este în mâna ta și nimeni nuți se poate împotrivi. 7 N‐ai alungat tu, Dumnezeul nostru , pe locuitorii acestei țări dinaintea poporului tău Israel și ai dat‐o seminței lui Avraam, prietenul tău în veac? 8 Și au locuit în ea și ți‐au zidit un locaș sfințit pentru numele tău, zicând: 9 Dacă va veni rău peste noi, sabie, judecată sau ciumă, sau foamete, și vom sta înaintea acestei case și înaintea feței tale, (căci numele tău este în această casă,) și vom striga la tine în strâmtorarea noastră, atunci ne vei asculta și ne vei mântui. 10 Și acum iată, copiii lui Amon și Moabul și cei de pe muntele Seir, pe la care n‐ai îngăduit lui Israel să intre când au ieșit dințara Egiptului, căci s‐au abătut de la ei și nu i‐au nimicit: 11 iată ne răsplătesc, venind să ne gonească din stăpânirea ta, pe care ne‐ai dat‐o s‐o moștenim. 12 Dumnezeul nostru, oare nu‐i vei judeca tu? Căci n‐avem nicio putere înaintea acestei mari mulțimi care vine împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre tine. 13 Și tot Iuda stătea înaintea Domnului cu pruncii lor, nevestele lor și copiii lor. 14 Și Duhul Domnului a fost în mijlocul obștei peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit din fiii lui Asaf. 15 Și a zis: Luați aminte, tot Iuda și voi locuitori ai Ierusalimului și tu împărate Iosafat! Așa zice Domnul: Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, căci lupta nu este a voastră ci a lui Dumnezeu. 16 Mâine pogorâți‐vă împotriva lor. Iată se vor sui pe suișul Țiț și‐i veți întâlni la capătul văii în dreptul pustiei lui Ieruel. 17 Nu voi veți avea să vă luptați în treaba aceasta; înfățișați‐vă, stați și vedeți izbăvirea Domnului care este cu voi, Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; ieșiți mâine înaintea lor și Domnul va fi cu voi 18 Și Iosafat și‐a plecat fața la pământ: și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului ca să se închine Domnului. 19 Și leviții, dintre copiii chehatiților și din copiii coreiților, s‐au sculat să laude pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu glas tare și mare. 20 Și s‐au sculat dis de dimineață și au ieșit spre pustia Tecoa; și când ieșeau, Iosafat a stătut și a zis: Ascultați‐mă Iuda și voi locuitori ai Ierusalimului! Credeți în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; credeți pe prorocii lui și veți izbândi. 21 Și s‐a sfătuit cu poporul și a așezat cântăreți pentru Domnul și pe cei ce lăudau în podoabă sfântă, și când ieșeau înaintea oștilor înarmate, ziceau: Lăudați pe Domnul, căci în veac ține îndurarea sa. 22 Și în clipa când începeau cântarea de biruință și lauda, Domnul a pus pânda și împotriva copiilor lui Amon și lui Moab și ai muntelui Seir, care veniseră împotriva lui Iuda, și au fost bătuți. 23 Și copiii lui Amon și Moab s‐au sculat împotriva locuitorilor muntelui Seir ca să‐i stârpească și să‐i nimicească: și când au sfârșit cu locuitorii de la Seir, s‐au ajutat să se nimicească unul pe altul. 24 Și Iuda a venit până la turnul de straja pustiei; și s‐au uitat spre mulțime, și iată, erau trupuri moarte căzute pe pământ și niciunul nu scăpase. 25 Și Iosafat și poporul său au venit să jăfuiască prada lor, și au găsit printre ei o mulțime de bogății și trupuri moarte și vase scumpe și au strâns până n‐au mai putut duce: și trei zile au prădat prada, era multă. 26 Și a patra zi s‐au adunat în valea Beraca, căci acolo au binecuvântat pe Domnul; pentru aceea au pus numele acestui loc: Valea Beraca, până în ziua de astăzi. 27 Și toți bărbații din Iuda și din Ierusalim, și Iosafat în fruntea lor, s‐au întors și au venit iarăși în Ierusalim cu bucurie , căci Domnul le dăduse bucurie asupra vrăjmașilor lor. 28 Și au venit la Ierusalim la casa Domnului cu psalteri și harfe și trâmbițe. 29 Și teama de Dumnezeu a fost peste toate împărățiile țărilor, când au auzit că Domnul se lupta cu vrăjmașii lui Israel. 30 Și împărăția lui Iosafat a fost liniștită și Dumnezeul său i‐a dat odihnă de jur împrejur.
Sfârșitul domniei lui Iosafat
31 Și Iosafat a domnit peste Iuda. Era de treizeci și cinci de ani când a început să domnească, și a domnit douăzeci și cinci de ani în Ierusalim; și numele mamei lui era Azuba, fiica lui Șilhi. 32 Și el a umblat în calea lui Asa, tatăl său, și nu s‐a abătut din ea, ci a făcut ce este drept în ochii Domnului. 33 Dar înălțimile n‐au fost îndepărtate și poporul încă nu‐și îndreptase inima spre Dumnezeul părinților lor. 34 Și celelalte fapte ale lui Iosafat, cele dintâi și cele de pe urmă, iată, sunt scrise în cuvintele lui Iehu, fiul lui Hanani, care sunt cuprinse în cartea împăraților lui Israel. 35 Și după aceasta Iosafat, împăratul lui Iuda, s‐a unit cu Ahazia, împăratul lui Israel, care lucra cu răutate. 36 Și s‐a unit cu el ca să facă corăbii să meargă la Tarsis și au făcut corăbii la Ețion‐Gheber. 37 Și Eliezer, fiul lui Dodava, de la Mareșa, a prorocit împotriva lui Iosafat, zicând: Fiindca te‐ai unit cu Ahazia, Domnul a rupt lucrările tale. Și corăbiile au fost sfărâmate și n‐au putut merge la Tarsis .