Domnia lui Ioahaz
1 Și poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, și l‐a făcut împărat în Ierusalim în locul tatălui său. 2 Ioahaz era de douăzeci și trei de ani când a început să domnească și a domnit trei luni în Ierusalim. 3 Și împăratul Egiptului l‐a dat jos în Ierusalim și a pus peste țară un bir de o sută de talanți de argint și un talant de aur. 4 Și împăratul Egiptului a făcut pe Eliachim, fratele său, împărat peste Iuda și Ierusalim și i‐a schimbat numele în Ioiachim. Și Neco a luat pe Ioahaz, fratele său, și l‐a dus în Egipt.
Ioiachim
5 Ioiachim era de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim; și a făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului său. 6 Împotriva lui s‐a suit Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și l‐a legat cu lanțuri de aramă ca să‐l ducă la Babilon. 7 Și Nebucadnețar a dus și vasele casei Domnului la Babilon și le‐a pus în templul său în Babilon. 8 Și celelalte fapte ale lui Ioiachim și urâciunile sale pe care le‐a făcut și ce s‐a găsit în el, iată, sunt scrise în cartea împăraților lui Israel și Iuda. Și Ioiachin, fiul său, a domnit în locul său.
Ioiachin
9 Ioiachin era de opt ani când a început să domnească și a domnit trei luni și zece zile în Ierusalim. Și a făcut rău în ochii Domnului. 10 Și după trecerea anului împăratul Nebucadnețar a trimis și l‐a adus la Babilon, împreună cu uneltele de preț ale casei Domnului, și a făcut pe Zedechia , fratele său, împărat peste Iuda și Ierusalim.
Zedechia
11 Zedechia era de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. 12 Și a făcut rău în ochii Domnului Dumnezeului său, nu s‐a smerit înaintea lui Ieremia, prorocul, care vorbea după gura Domnului. 13 Și s‐a răsculat împotriva împăratului Nebucadnețar care‐l pusese să jure pe Dumnezeu; și și‐a înțepenit grumazul și și‐a învârtoșat inima ca să nu se întoarcă la Domnul Dumnezeul lui Israel. 14 Toți mai marii preoților și poporul și‐au înmulțit mult păcatele, după toate urâciunile neamurilor; și au spurcat casa Domnului pe care o sfințise el la Ierusalim. 15 Și Domnul Dumnezeul părinților lor a trimis prin solii săi la ei, sculându‐se de dimineață și trimițând, căci i se făcea milă de poporul său și de locașul său de locuit. 16 Dar ei batjocoreau pe solii lui Dumnezeu și disprețuiau cuvintele lui și râdeau de prorocii lui, până a izbucnit mânia Domnului împotriva poporului său și n‐a mai fost vindecare. 17 Și a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeilor și el a ucis pe tinerii lor cu sabia în casa locașului lor sfințit; și n‐a avut milă nici de tânăr, nici de fecioară, nici de bătrân, nici de cel încovoiat de bătrânețe: pe toți i‐a dat în mâna lui. 18 Și toate uneltele casei lui Dumnezeu, mari și mici, vistieriile casei Domnului și vistieriile împăratului și ale mai marilor săi, totul a dus la Babilon. 19 Și au ars casa lui Dumnezeu și au surpat zidul Ierusalimului și au ars cu foc toate palatele lui și au nimicit toate uneltele lui scumpe. 20 Și a strămutat la Babilon pe cei ce mai rămăseseră de sabie și au fost slujitori lui și fiilor lui până la domnia împărăției perșilor. 21 Ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, până ce țara se va bucura de sabatele sale. Căci în toate zilele pustiirii sale a ținut un sabat până s‐au împlinit șaptezeci de ani.
Porunca lui Cir
22 Și în anul întâi al lui Cir, împăratul perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia , Domnul a deșteptat duhul lui Cir , împăratul Persiei; și el a făcut o strigare în toată împărăția sa încă și în scris, zicând: 23 Așa zice Cir, împăratul Persiei: Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi‐a dat toate împărățiile pământului și mi‐a poruncit să‐i zidesc o casă la Ierusalim, care este în Iuda. Oricine dintre voi este din poporul său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el, și să se suie!