Samănă‐ți sămânța din vreme!
1 Aruncă‐ți pâinea pe fața apelor: căci după multe zile o vei afla. 2 Dă o parte la șapte și chiar la opt, căci nu știi ce rău va fi peste pământ. 3 Când norii sunt plini de ploaie, se golesc pe pământ: și când cade copacul spre miazăzi sau spre miazănoapte, în locul unde cade copacul, acolo va rămâne. 4 Cel ce se uită la vânt nu va semăna și cel ce privește la nori, nu va secera. 5 Cum nu știi care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele celei însărcinate, tot așa nu știi lucrarea lui Dumnezeu care face totul. 6 Dimineața seamănă‐ți sămânța și seara nu lăsa să ți se odihnească mâna; căci nu știi care va izbândi: aceasta sau aceea, sau dacă amândouă vor fi deopotrivă de bune. 7 Cu adevărat dulce este lumina și plăcut este ochilor să vadă soarele. 8 Deci dacă ar trăi omul mulți ani, să se bucure în ei toți, totuși să‐și aducă aminte de zilele de întuneric, căci vor fi multe: tot ce vine este deșertăciune. 9 Bucură‐te, tinere, în tinerețea ta, și să te veselească inima ta în zilele tinereții tale și umblă în căile inimii tale și în privirea ochilor tăi, dar să știi că pentru toate acestea Dumnezeu te va duce la judecată. 10 Depărtează deci necazul din inima ta și înlătură răul din carnea ta: căci tinerețea și părul negru sunt deșertăciune.