Rugul aprins
1 Și Moise păștea turma socrului său Ietro , preotul din Madian. Și a mânat turma în dosul pustiei și a venit la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2 Și Îngerul Domnului i s‐a arătat într‐o flacără de foc din mijlocul unui rug. Și el s‐a uitat și iată rugul ardea cu foc și rugul nu se mistuia. 3 Și Moise a zis: Să mă abat acum și să văd această mare arătare pentru ce nu se mistuie rugul. 4 Și Domnul a văzut că s‐a abătut să vadă și Dumnezeu l‐a chemat din mijlocul rugului și a zis: Moise! Moise! Și el a zis: Iată‐mă. 5 Și el a zis: Nu te apropia încoace . Dezleagă‐ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt. 6 Și a zis : Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov. Și Moise și‐a ascuns fața, căci se temea să se uite spre Dumnezeu. 7 Și Domnul a zis : Am văzut cu adevărat întristarea poporului meu care este în Egipt și le‐am auzit strigătul din pricina asupritorilor lor, căci cunosc durerile lor. 8 Și m‐am pogorât să‐i izbăvesc din mâna egiptenilor și să‐i fac să se suie din țara aceea într‐o țară bună și largă, într‐o țară în care curge lapte și miere, în locul cananitului și hetitului și amoritului și ferezitului și hivitului și iebusitului. 9 Și acum iată strigătul copiilor lui Israel a venit la mine și am văzut și apăsarea cu care îi apasă egiptenii. 10 Și acum vino și te voi trimite la Faraon ca să scoți din Egipt pe poporul meu, pe copiii lui Israel.
Trimiterea lui Moise
11 Și Moise a zis lui Dumnezeu : Cine sunt eu ca să merg la Faraon și să scot din Egipt pe copiii lui Israel? 12 Și el a zis: Căci voi fi cu tine; și acesta îți va fi semnul că eu te‐am trimis: după ce vei scoate poporul din Egipt, veți sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta. 13 Și Moise a zis lui Dumnezeu: Iată voi veni la copiii lui Israel și le voi zice: Dumnezeul părinților voștri m‐a trimis la voi. Și vor zice: Care este numele lui? Ce să le spun? 14 Și Dumnezeu a zis lui Moise: Eu Sunt Cel Ce Sunt. Și a zis: Așa vei zice copiilor lui Israel : „Eu Sunt” m‐a trimis la voi. 15 Și Dumnezeu a mai zis lui Moise: Așa vei zice copiilor lui Israel: Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m‐a trimis la voi . Acesta este numele meu în veac și aceasta este pomenirea mea în toate neamurile. 16 Mergi și strânge pe bătrânii lui Israel și zi‐le: Domnul Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov mi s‐a arătat zicând : V‐am cercetat cu adevărat și am văzut ce vi se face în Egipt. 17 Și am zis : Vă voi face să vă suiți din întristarea Egiptului în țara cananitului și hetitului și amoritului și ferezitului și hevitului și iebusitului, într‐o țară în care curge lapte și miere. 18 Și vor asculta de glasul tău. Și vei intra tu și bătrânii lui Israel la împăratul Egiptului și‐i veți zice: Domnul Dumnezeul Evreilor s‐a întâlnit cu noi, și acum, lasă‐ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru. 19 Dar știu că împăratul Egiptului nu vă va lăsa să mergeți, nu, nici printr‐o mână tare. 20 Și îmi voi întinde mâna și voi bate Egiptul cu toate minunile mele pe care le voi face în mijlocul lui și după aceea vă va lăsa să mergeți. 21 Și voi da poporului acestuia har în ochii egiptenilor, și va fi așa : când veți ieși, nu veți ieși fără nimic. 22 Ci fiecare femeie va cere de la vecina sa și de la cea care stă în casa sa scule de argint și scule de aur și haine și le veți pune pe fiii voștri și pe fiicele voastre și veți despuia pe egipteni .