Impăcarea lui Iacov cu Esau
1 Și Iacov și‐a ridicat ochii și s‐a uitat și iată venea Esau și patru sute de bărbați cu el. Și și‐a împărțit copiii la Lea, la Rahela și la cele două slujnice. 2 Și a pus pe slujnice și copiii lor în frunte, și pe Lea și copiii ei după aceea și pe Rahela și Iosif în urmă. 3 Și el a trecut înaintea lor și s‐a plecat la pământ de șapte ori până s‐a apropiat de fratele său. 4 Și Esau a alergat spre întâmpinarea lui și l‐a îmbrățișat și a căzut pe grumazul lui și l‐a sărutat și au plâns. 5 Și el și‐a ridicat ochii și a văzut femeile și copiii și a zis: Cine sunt aceștia cu tine? Și el a zis: Copiii pe care i‐a dăruit Dumnezeu, în îndurarea lui, robului tău. 6 Și slujnicile s‐au apropiat, ele și copiii lor, și s‐au plecat. 7 Și s‐a apropiat și Lea cu copiii ei și s‐au plecat. Și la urmă s‐a apropiat Iosif și Rahela și s‐au plecat. 8 Și el a zis: Ce ai de gând cu toată turma pe care am întâlnit‐o? Și el a zis: Ca să aflu har în ochii domnului meu. 9 Și Esau a zis: Eu am destul, fratele meu, fie al tău ce este al tău. 10 Și Iacov a zis: Nu, rogu‐te, dacă am aflat har acum în ochii tăi, atunci primește darul meu din mâna mea, căci de aceea am văzut fața ta cum vede cineva fața lui Dumnezeu și ți‐a plăcut de mine. 11 Ia, rogu‐te , darul meu ce ți s‐a adus pentru că Dumnezeu mi‐a fost îndurător și am de toate . Și l‐a silit și a luat. 12 Și el a zis: Să plecăm și să mergem și eu voi merge înaintea ta. 13 Și el i‐a zis: Domnul meu știe că copiii sunt tineri și oile și vacile care sunt cu mine alăptează și de le vor sili o singură zi, toate turmele vor muri. 14 Rogu‐te, dar, să treacă domnul meu înaintea robului său și eu voi mână încet după pașii averii care este înaintea mea și după pașii copiilor, până ce voi veni la domnul meu în Seir. 15 Și Esau a zis: Rogu‐te, să las cu tine câțiva din oamenii care sunt cu mine! Și el a zis: Ce nevoie? Să aflu har în ochii domnului meu! 16 Și Esau s‐a întors în ziua aceea pe calea sa la Seir.
Iacov se așază în Sihem
17 Și Iacov a plecat la Sucot și și‐a zidit o casă și a făcut colibe pentru vitele sale; de aceea s‐a pus numele locului: Sucot . 18 Și Iacov a venit în pace la cetatea Sihem care este în țara Canaan când venea din Padan‐Aram; și a tăbărât înaintea cetății. 19 Și a cumpărat partea din țarină pe care își întinsese cortul din mâna copiilor lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută chesita. 20 Și a ridicat acolo un altar și l‐a numit El‐Elohe‐Israel.