Izbăvirea și întoarcerea
1 Ascultați‐mă voi cei ce urmăriți dreptatea, cei ce căutați pe Domnul. Priviți la stânca din care sunteți ciopliți și la gaura gropii din care ați fost săpați. 2 Priviți la Avraam, tatăl vostru, și la Sara, care v‐a născut. Căci eu l‐am chemat când era singur și l‐am binecuvântat și l‐am înmulțit. 3 Căci Domnul a mângâiat Sionul, a mângâiat toate locurile pustiite ale lui: și va face pustia lui ca Edenul și pustietatea lui ca grădina Domnului; bucurie și veselie se vor afla în el, mulțumiri și glas de cântare. 4 Ascultă‐mă, poporul meu, și pleacă urechea, neamul meu! Căci o lege va ieși de la mine și voi pune judecata mea ca lumină popoarelor. 5 Dreptatea mea este aproape; mântuirea mea a ieșit și brațele mele vor judeca popoarele; ostroavele mă vor aștepta și se vor încrede în brațul meu. 6 Ridicați‐vă ochii la ceruri și priviți pe pământ jos. Căci cerurile vor pieri ca fumul și pământul se va învechi ca o haină și cei ce locuiesc în el vor muri la fel: dar mântuirea mea va fi în veac și dreptatea mea nu se va desființa. 7 Ascultați‐mă voi care cunoașteți dreptatea, popor în inima căruia este legea mea; nu vă temeți de ocara oamenilor și nu vă înspăimântați de batjocurile lor. 8 Căci îi va mânca molia ca pe o haină și‐i va mânca viermele ca pe lână: dar dreptatea mea va fi în veac și mântuirea mea din neam în neam. 9 Deșteaptă‐te , deșteaptă‐te, îmbracă‐te cu putere, braț al Domnului! Deșteaptă‐te ca în zilele din vechime, ca în neamurile veacurilor trecute! Oare nu tu ai tăiat Raabul în bucăți, ai străpuns balaurul ? 10 Oare nu tu ai uscat marea, apele adâncului celui mare, ai făcut adâncurile mării cale de trecut pentru cei răscumpărați? 11 Astfel cei răscumpărați ai Domnului se vor întoarce și vor veni cu cântare de bucurie în Sion. Și bucurie veșnică va fi pe capetele lor; vor dobândi veselie și bucurie și întristarea și suspinul vor fugi. 12 Eu, eu sunt mângâietorul vostru: cine ești tu că te temi de un om care va muri și de fiul omului care va ajunge ca iarba; 13 și uiți pe Domnul, Făcătorul tău, care a întins cerurile și a întemeiat pământul și te temi în toate zilele de urgia apăsătorului, când pregătește să te piardă? Și unde este urgia apăsătorului? 14 Cel surghiunit va fi dezlegat curând și nu va muri în groapă, nici nu‐i va lipsi pâinea. 15 Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care stârnesc marea și fac să‐i vuiască valurile; Domnul oștirilor este numele lui. 16 Și am pus cuvintele mele în gura ta și te‐am acoperit cu umbra mâinii mele ca să sădesc cerurile și să întemeiez pământul și să zic Sionului: Tu ești poporul meu. 17 Deșteaptă‐te , deșteaptă‐te, scoală‐te, Ierusalime, care ai băut din mâna Domnului paharul mâniei sale. Ai băut , ai golit potirul cel mare al amețelii: 18 nu este cine s‐o călăuzească din toți fiii săi pe care i‐a născut, din toți fiii săi pe care i‐a crescut, nu este niciunul care s‐o ia de mână. 19 Aceste două lucruri au venit asupra ta; cine te va plânge? Dărăpănarea și sfărâmarea și foametea și sabia; cum să te mângâi? 20 Fiii tăi au leșinat, zac la capul tuturor ulițelor, ca un taur sălbatic în laț: sunt plini de mânia Domnului, de mustrarea Dumnezeului tău. 21 Deci ascultă acum aceasta, tu cel întristat și îmbătat, dar nu de vin: 22 Așa zice Domnul, Stăpânul tău și Dumnezeul tău care apără pricina poporului său: Iată, am luat din mâna ta paharul amețelii, potirul cel mare al urgiei mele; nu‐l vei mai bea iarăși: 23 și‐l voi pune în mâna apăsătorilor tăi, care au zis sufletului tău: Pleacă‐te ca să trecem; și ți‐ai făcut trupul una cu pământul și ca o uliță pentru cei ce treceau.