Strălucirea Sionului
1 Pentru Sion nu voi tăcea și pentru Ierusalim nu mă voi odihni până când dreptatea sa va ieși ca lucirea luminii și mântuirea sa ca făclia care arde. 2 Și neamurile vor vedea dreptatea ta și toți împărații slava ta. Și vei fi numit cu un nume nou, pe care‐l va hotărî gura Domnului. 3 Și vei fi o cunună de frumusețe în mâna Domnului și o cunună împărătească în mâna Dumnezeului tău. 4 Nu te vei mai numi: Părăsită . Nici țara ta nu se va mai numi: Pustiită . Ci te vei numi: Plăcerea mea este în ea. Și țara ta: Măritată. Căci Domnul are plăcere în tine și țara ta va fi măritată. 5 Căci cum se însoară tânărul cu o fecioară, așa se vor însura fiii tăi cu tine și cu bucuria mirelui de mireasă se va bucura Dumnezeul tău de tine. 6 Pe zidurile tale, Ierusalime, am așezat păzitori; niciodată nu vor tăcea, zi și noapte: voi care vă aduceți aminte de Domnul nu tăceți 7 și nu‐i dați odihnă până când va întemeia și până va face Ierusalimul o laudă pe pământ. 8 Domnul a jurat pe dreapta sa și pe brațul tăriei sale: Da, nu voi mai da grâul tău hrană vrăjmașilor tăi; și fiii străinului nu vor bea mustul tău, pentru care te‐ai ostenit. 9 Ci cei ce l‐au adunat îl vor mânca și vor lăuda pe Domnul și cei ce l‐au cules îl vor bea în curțile sfântului meu locaș. 10 Treceți, treceți prin porți! Pregătiți calea poporului! Înălțați, înălțați drumul! Scoateți afară pietrele! Înălțați un steag popoarelor! 11 Iată Domnul a vestit până la marginea pământului: Spuneți fiicei Sionului: Iată mântuirea ta vine; iată plata lui este cu el și răsplătirea lui înaintea lui! 12 Și‐i vor numi: Poporul sfânt, Răscumpărații Domnului. Și tu te vei numi: Căutată, Cetate nepărăsită .