Mica întocmește închinarea la idoli
1 Și era un om din muntele lui Efraim cu numele Mica. 2 Și a zis mamei sale: Cei o mie o sută de arginți ce ți s‐au luat, pentru care ai blestemat și ai vorbit în urechile mele, iată, arginții sunt la mine; eu i‐am luat. Și mamă‐sa a zis: Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul! 3 Și a înapoiat cei o mie o sută de sicli de argint mamei sale și mamă‐sa i‐a zis: Am sfințit Domnului argintul din mâna mea pentru fiul meu, spre a se face un chip cioplit și un chip turnat, și acum ți‐l înapoiez. 4 Și a înapoiat argintul mamei sale și mamă‐sa a luat două sute de sicli de arginți și i‐a dat aurarului, și el a făcut din ei un chip cioplit și un chip turnat: și erau în casa lui Mica. 5 Și bărbatul Mica avea o casă de dumnezei, și a făcut un efod și terafimi , și a sfințit pe unul din fiii săi și i‐a fost preot. 6 În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi. 7 Și era un tânăr din Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda, și el era levit și stătea vremelnic acolo. 8 Și bărbatul a plecat din cetatea sa, din Betleemul lui Iuda, ca să stea vremelnic unde va găsi, și mergând pe drumul său, a venit în ținutul muntos al lui Efraim în casa lui Mica. 9 Și Mica i‐a zis: De unde vii? Și el i‐a zis: Sunt un levit din Betleemul lui Iuda și mă duc să locuiesc unde voi găsi. 10 Și Mica i‐a zis: Rămâi la mine și‐mi fii tată și preot, și îți voi da zece arginți pe an și un rând de haine și mâncare. Și levitul a mers. 11 Și levitul s‐a învoit să rămână la acel bărbat și tânărul a fost ca unul din fiii săi. 12 Și Mica a sfințit pe levit și tânărul i‐a fost preot și a fost în casa lui Mica. 13 Și Mica a zis: Acum știu că Domnul îmi va face bine pentru că am preot pe un levit.