Spicele și ziua Sabatului
1 În vremea aceea Isus a mers
în Sabat prin semănături și ucenicii săi au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. 2 Iar fariseii, când au văzut, i‐au zis: Iată, ucenicii tăi fac ce nu se cade să facă în Sabat. 3 Dar el le‐a zis: N‐ați citit ce
a făcut David, când a flămânzit, el și cei ce erau cu el? 4 Cum a intrat în casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile
punerii înainte, ceea ce nu i se cădea să mănânce, nici celor ce erau cu el, ci
numai preoților? 5 Sau n‐ați citit în lege
, că în ziua Sabatului preoții în Templu pângăresc Sabatul și sunt fără vină? 6 Dar vă spun că aici este ceva
mai mare decât Templul. 7 Dar dacă ați fi știut ce este: Milă
voiesc, iar nu jertfă! n‐ați fi osândit pe cei fără vină. 8 Căci Fiul omului este domn al Sabatului.
Omul cu mâna uscată
9 Și
a trecut de acolo și a venit în sinagoga lor. 10 Și iată un om având o mână uscată. Și l‐au întrebat zicând: Se cade
a tămădui în ziua Sabatului? Ca să‐l învinuiască. 11 Iar el le‐a zis: Ce om va fi între voi care va avea o singură oaie și dacă va
cădea ea în groapă, în ziua Sabatului, n‐o va apuca și o va scoate afară? 12 Cât de mult deci se deosebește un om de o oaie! De aceea se cade a face bine în ziua Sabatului. 13 Atunci zice omului: Întinde‐ți mâna. Și el a întins‐o și s‐a făcut sănătoasă ca cealaltă. 14 Dar fariseii
au ieșit și s‐au sfătuit împotriva lui cum să‐l piardă.
Isus Robul Domnului
15 Dar Isus cunoscând, s‐a depărtat
de acolo. Și
l‐au urmat mulți și i‐a tămăduit pe toți. 16 Și le‐a poruncit
aspru să nu‐l dea pe față, 17 ca să se împlinească ce s‐a spus prin Isaia prorocul, care zice: 18 Iată
robul meu pe care l‐am ales, iubitul meu în
care sufletul meu și‐a găsit plăcerea; voi pune Duhul meu peste el și va vesti judecată Neamurilor. 19 Nu se va certa, nici nu va striga, nici nu‐i va auzi cineva glasul pe ulițe. 20 Nu va frânge trestia zdrobită și nu va stinge o feștilă ce face fum, până va scoate judecata la biruință. 21 Și Neamurile vor nădăjdui în numele lui.
Îndrăcitul mut și orb. Păcatul împotriva Duhului Sfânt
22 Atunci
i s‐a adus un îndrăcit orb și mut. Și l‐a tămăduit, încât mutul vorbea și vedea. 23 Și toate gloatele se mirau și ziceau: Nu cumva este acesta Fiul lui David? 24 Iar fariseii, când
au auzit aceasta, ziceau: Acesta nu scoate afară dracii, decât prin Beelzebul, mai marele dracilor. 25 Dar Isus, cunoscându‐le
gândurile, le‐a zis: Orice împărăție dezbinată împotriva sa însăși este pustiită și orice cetate sau casă dezbinată împotriva sa însăși, nu va sta. 26 Și dacă Satana scoate afară pe Satana, el este dezbinat împotriva lui însușii; deci cum va sta împărăția lui? 27 Și dacă eu scot afară pe draci prin Beelzebul, fiii voștri prin cine‐i scot afară? De aceea, ei vor fi judecătorii voștri. 28 Iar dacă eu scot afară pe draci prin Duhul lui Dumnezeu, atunci împărăția
lui Dumnezeu a ajuns peste voi. 29 Sau
cum poate cineva să intre în casa celui tare și să‐i răpească sculele, dacă nu va lega mai întâi pe cel tare? Și atunci îi va prăda casa. 30 Cine nu este cu mine, este împotriva mea și cine nu strânge cu mine, risipește. 31 De aceea vă spun: Orice
păcat și hulă vor fi iertate oamenilor, dar
hula împotriva Duhului nu va fi iertată. 32 Și oricine va vorbi
un cuvânt împotriva Fiului omului, îi va fi iertat
, dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu‐i va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor. 33 Sau faceți pomul bun și rodul
lui bun, sau faceți pomul stricat și rodul lui stricat. Căci din rod se cunoaște pomul. 34 Pui
de năpârci, cum puteți vorbi cele bune, răi fiind? Căci
din prisosul inimii vorbește gura. 35 Omul bun din comoara lui bună scoate afară lucruri bune și omul rău din comoara lui rea scoate afară lucruri rele. 36 Dar vă spun că de orice vorbă nefolositoare pe care o vor rosti oamenii, vor da socoteală de ea în ziua judecății. 37 Căci din cuvintele tale vei fi îndreptățit și din cuvintele tale vei fi osândit.
Minunea cu prorocul Iona
38 Atunci
unii dintre cărturari și farisei i‐au răspuns zicând: Învățătorule, voim să vedem un semn de la tine. 39 Iar el le‐a răspuns și le‐a zis: Un neam rău și preacurvar
cere un semn și nu i se va da semn, decât semnul lui Iona prorocul. 40 Căci
după cum Iona a fost în pântecele chitului trei zile și trei nopți, astfel va fi Fiul omului trei zile și trei nopți în inima pământului. 41 Bărbații
din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta și‐l
vor osândi, pentru că
ei s‐au pocăit la propovăduirea lui Iona și iată aici este mai mult decât Iona. 42 Împărăteasa
de la miazăzi se va ridica la judecată cu neamul acesta și‐l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului să asculte înțelepciunea lui Solomon și iată aici este mai mult decât Solomon. 43 Iar când duhul
necurat a ieșit din om, umblă
prin locuri fără apă căutând odihnă și nu găsește. 44 Atunci zice: Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieșit. Și când vine, o află goală, măturată și gătită. 45 Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el și intră și locuiesc acolo. Și
starea din urmă a omului aceluia se face mai rea decât cea dintâi. Așa va fi și cu acest neam rău.
Mama și frații lui Isus
46 Pe când vorbea el încă gloatelor, iată
mama și frații lui stăteau afară, căutând să‐i vorbească. 47 Și cineva i‐a zis: Iată mama ta și frații
tăi stau afară căutând să‐ți vorbească. 48 Dar el a răspuns și a zis celui ce‐i spunea: Cine este mama mea și cine sunt frații mei? 49 Și și‐a întins mâna spre ucenicii săi și a zis: Iată mama mea și frații mei. 50 Căci oricine
va face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este frate și soră și mamă.