Postul și mărturisirea păcatelor
1 Și în ziua a douăzeci și patra a acestei luni, copiii lui Israel s‐au adunat cu post și cu saci și pământ peste ei. 2 Și sămânța lui Israel s‐a despărțit de toți străinii și au stătut și au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. 3 Și s‐au sculat pe locul lor și au citit în cartea legii Domnului Dumnezeului lor, a patra parte din zi; și altă a patra parte au mărturisit și s‐au închinat Domnului Dumnezeului lor. 4 Și s‐au sculat pe înălțime, dintre leviți: Iosua și Bani, Cadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani și au strigat cu glas tare către Domnul Dumnezeul lor. 5 Și leviții: Iosua și Cadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia an zis: Sculați‐vă, binecuvântați pe Domnul Dumnezeul vostru din veac în veac: și binecuvântat să fie numele slavei tale care este înălțat peste orice binecuvântare și lauda. 6 Tu singur ești Domnul, tu singur; tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, pământul și tot ce este în el, mările și tot ce este în ele, și tu faci să trăiască toate; și ție ți se închină oștirea cerurilor. 7 Tu ești același, Doamne Dumnezeule, care ai ales pe Avram și l‐ai scos din Urul haldeilor și i‐ai pus numele Avraam ; 8 și i‐ai aflat inima credincioasă înaintea ta și ai făcut cu el un legământ că‐i vei da țara cananitului, a hetitului, a amoritului, a ferezitului, a iebusitului și a ghirgasitului, că o vei da seminței sale, și ai împlinit cuvintele tale, căci ești drept. 9 Și ai văzut strâmtorarea părinților noștri în Egipt și ai auzit strigarea lor la Marea‐Roșie; 10 și ai arătat semne și minuni asupra lui Faraon și asupra tuturor slujitorilor săi și asupra întregului popor al țării sale, căci ai cunoscut că s‐au semețit împotriva lor și ți‐ai făcut un nume, ca astăzi. 11 Și ai despicat marea înaintea lor și au trecut pe uscat prin mijlocul mării; și ai aruncat pe urmăritorii lor în adâncuri ca o piatră în ape puternice. 12 Și i‐ai călăuzit ziua printr‐un stâlp de nor și noaptea printr‐un stâlp de foc, ca să le luminezi calea pe care aveau să meargă. 13 Și te‐ai pogorât pe muntele Sinai și ai vorbit cu ei din ceruri și le‐ai dat judecăți drepte și legi adevărate, așezăminte bune și porunci: 14 și le‐ai făcut cunoscut sabatul tău cel sfânt și le‐ai dat porunci și așezăminte și legi prin mâna lui Moise, robul tău: 15 și le‐ai dat pâine din ceruri pentru foamea lor și le‐ai scos apă din stâncă pentru setea lor; și le‐ai poruncit să intre ca să stăpânească țara pentru care ți‐ai ridicat mâna ta că le‐o vei da. 16 Dar ei și părinții noștri s‐au semețit și și‐au înțepenit grumazul și n‐au ascultat de poruncile tale, 17 și n‐au voit s‐asculte și nu și‐au adus aminte de minunile tale, pe care le‐ai făcut cu ei, ci și‐au înțepenit grumazul și în răzvrătirea lor și‐au pus un cap ca să se întoarcă în robia lor: dar tu ești un Dumnezeu al iertării, milos și îndurător , încet la mânie și plin de bunătate, și nu i‐ai părăsit. 18 Chiar când și‐au făcut un vițel turnat și au zis: Acesta este Dumnezeul tău care te‐a scos din Egipt! și au făcut mare întărâtare; 19 totuși tu în milele tale cele multe nu i‐ai părăsit în pustie: stâlpul de nor nu s‐a depărtat de peste ei ziua ca să‐i călăuzească în cale; nici stâlpul de foc noaptea ca să le lumineze calea pe care aveau să meargă. 20 Și le‐ai dat și Duhul tău cel bun spre a‐i înțelepți, și nu le‐ai oprit mana ta de la gură și le‐ai dat apă pentru setea lor. 21 Și i‐ai hrănit patruzeci de ani în pustie; nimic nu le‐a lipsit; veșmintele nu li s‐au învechit și picioarele nu li s‐au umflat. 22 Și le‐ai dat împărății și popoare și i‐ai împărțit în laturi și au luat în stăpânire țara lui Sihon și țara împăratului Hesbonului și țara lui Og, împăratul Basanului. 23 Și ai înmulțit pe copiii lor ca stelele cerurilor și i‐ai adus în țara despre care ai zis părinților lor să intre ca s‐o ia în stăpânire. 24 Și copiii au intrat și au stăpânit țara și ai supus înaintea lor pe locuitorii țării, pe cananiți, și i‐ai dat în mâinile lor pe ei, pe împărații lor și pe popoarele țării, ca să facă cu ei după voia lor. 25 Și au luat cetăți tari și pământ gras , și au luat în stăpânire case pline cu toate bunătățile, puțuri săpate, vie și grădini de măslini și pomi roditori cu prisosință: și au mâncat și s‐au săturat și s‐au îngrășat și s‐au desfătat prin marea ta bunătate . 26 Dar s‐au răzvrătit și s‐au răsculat împotriva ta, și au aruncat legea ta înapoia spatelor lor, și au ucis pe prorocii tăi care au mărturisit împotriva lor ca să‐i întoarcă la tine și au făcut mari întărâtări. 27 Și i‐ai dat în mâna asupritorilor lor și i‐au asuprit: și în vremea strâmtorării lor au strigat către tine și i‐ai auzit din ceruri și după milele tale cele multe le‐ai dat mântuitori care i‐au mântuit din mâna asupritorilor lor. 28 Dar îndată ce aflau odihnă, iarăși făceau rău înaintea ta: și‐i lăsai în mâna vrăjmașilor lor și‐i stăpâneau; și iarăși strigau către tine și‐i auzeai din ceruri și de multe ori i‐ai scăpat după milele tale. 29 Și ai mărturisit împotriva lor ca să‐i întorci la legea ta, dar s‐au semețit și n‐au ascultat poruncile tale, ci au păcătuit împotriva judecăților tale, (pe care dacă le va face omul, va trăi prin ele), și au avut un umăr îndărătnic și și‐au învârtoșat grumazul și n‐au ascultat. 30 Și mulți ani i‐ai îngăduit și ai mărturisit împotriva lor prin Duhul tău, prin prorocii tăi; dar n‐au plecat urechea și i‐ai dat în mâna popoarelor țărilor. 31 Dar pentru milele tale cele multe nu i‐ai nimicit , nici nu i‐ai părăsit, căci ești un Dumnezeu milos și îndurător. 32 Și acum Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, cel puternic și cel înfricoșat, care păzești legământul și îndurarea, să nu se pară mică înaintea ta toată tulburarea care a venit asupra noastră, asupra împăraților noștri, mai marilor noștri și preoților noștri și prorocilor noștri și părinților noștri și întregului tău popor, din zilele împăraților Asiriei până în ziua de astăzi. 33 Dar tu ești drept în tot ce a venit asupra noastră, căci ai făcut după adevăr și noi am păcătuit. 34 Și împărații noștri, mai marii noștri, preoții noștri și părinții noștri n‐au împlinit legea ta și n‐au dat ascultare poruncilor tale și mărturiilor tale cu care ai mărturisit împotriva lor. 35 Și nu ți‐au slujit în împărăția lor și în marea ta bunătate pe care le‐ai dat‐o și în țara cea lată și grasă ce le‐ai dat‐o și nici nu s‐au întors de la faptele lor cele rele. 36 Iată suntem robi în ziua aceasta, și țara pe care ai dat‐o părinților noștri ca să mănânce rodul și bunătățile ei, iată suntem robi în ea. 37 Și ea dă venit mare împăraților pe care i‐ai pus asupra noastră pentru păcatele noastre: și ei domnesc peste trupurile noastre și peste vitele noastre după placul lor și noi suntem în strâmtorare mare. 38 Și pentru toate acestea, noi facem un legământ statornic și‐l scriem; și mai marii noștri, leviții noștri și preoții noștri sunt la pecetluire.