Grija Domnului pentru lucrările sale
1 Binecuvântă, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, tu ești foarte mare; tu ești îmbrăcat în măreție și strălucire!
2 Cel ce se învelește cu lumina ca și cu o manta, cel ce întinde cerurile ca un covor!
3 Cel ce pune bârnele cămărilor lui în ape; cel ce face norii carul său; cel ce umblă pe aripile vântului;
4 cel ce face pe îngerii săi vânturi; și pe slujitorii săi flacări de foc.
5 A întemeiat pământul pe picioarele sale; în veac nu se va clătina.
6 L‐ai acoperit cu adâncul ca și cu un veșmânt; apele stăteau peste munți.
7 La mustrarea ta au fugit , la glasul tunetului tău s‐au grăbit să fugă
8 (munții s‐au ridicat, văile s‐au plecat) spre locul pe care li‐l așezasei tu.
9 Ai pus o margine peste care nu vor trece; nu se vor mai întoarce ca să acopere pământul.
10 El trimite izvoare în văi; ele curg printre munți.
11 Ele adapă toate fiarele câmpurilor, măgarii sălbatici își potolesc setea.
12 Lângă ele locuiesc păsările cerului; ele fac să le răsune glasul între ramuri.
13 El adapă munții din cămările sale; pământul se satură cu rodul lucrărilor tale.
14 El face să încolțească iarbă pentru vită și verdeață pentru trebuința omului, făcând să iasă pâine din pământ,
15 și vinul care veselește inima omului; și face să‐i strălucească fața cu untdelemn și cu pâinea întărește inima omului.
16 Copacii Domnului se satură; cedrii Libanului, pe care i‐a sădit,
17 unde își fac păsările cuiburile lor, berzei îi sunt locuință pinii.
18 Munții cei înalți sunt pentru țapi sălbatici; stâncile sunt adăpost pentru iepuri .
19 El a făcut luna pentru vremuri; soarele își cunoaște apusul.
20 Tu faci întuneric și este noapte în care se mișcă fiarele pădurii.
21 Puii de leu mugesc după pradă și își caută hrana de la Dumnezeu.
22 Soarele răsare: se retrag și se culcă în vizuinile lor.
23 Omul iese la lucrul său și la munca sa până seara.
24 Doamne! Cât de multe sunt lucrările tale! Toate le‐ai făcut cu înțelepciune. Plin este pământul de bogățiile tale.
25 Marea aceasta întinsă și largă: în ea mișună vietăți fără număr, mici și mari.
26 Acolo se plimbă corăbiile și Leviatanul acela pe care l‐ai întocmit, ca să se joace în ea.
27 Toate te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme.
28 Le dai, adună; îți deschizi mâna, se satură de bunuri.
29 Îți ascunzi fața, se tulbură, le iei suflarea, pier și se întorc în țărână.
30 Trimiți duhul tău: sunt zidite din nou și înnoiești fața pământului.
31 Slava Domnului va fi în veci: Domnul se va bucura de lucrările sale!
32 El privește spre pământ și se cutremură; atinge munții și fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viața mea, voi cânta laudă Dumnezeului meu cât voi fi.
34 Fie‐i plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Păcătoșii se vor sfârși de pe pământ și cei răi nu vor mai fi! Suflete al meu, binecuvântă pe Domnul! Lăudați pe Domnul!