Ziua mâniei
1 Cuvântul Domnului, care a fost către Țefania, fiul lui Cuși, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Ezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, împăratul lui Iuda. 2 Voi mistui cu desăvârșire totul de pe fața pământului, zice Domnul. 3 Voi nimici pe om și dobitoc; voi nimici păsările cerurilor și peștii mării, și pietrele de poticnire cu cei răi; și voi stârpi omenirea de pe fața pământului, zice Domnul. 4 Și îmi voi întinde mâna asupra lui Iuda și asupra tuturor locuitorilor Ierusalimului; și voi stârpi din locul acesta rămășița lui Baal, și numele Chemarimilor cu preoții; 5 și pe cei ce se închină înaintea oștirii cerurilor pe acoperișuri; și pe cei ce se închină și jură Domnului și jură pe el, și jură pe Malcam ; 6 și pe cei ce se întorc de la Domnul și nu caută pe Domnul și nu întreabă de el. 7 Taci înaintea Domnului Dumnezeu! Căci ziua Domnului este aproape, căci Domnul a pregătit o jertfă, a sfințit pe cei chemați ai săi. 8 Și va fi așa : În ziua jertfei Domnului voi pedepsi pe mai marii și pe fiii împăratului și pe toți câți se îmbracă în veșminte străine. 9 Și în ziua aceea voi pedepsi pe toți câți sar pragul, care umplu casa domnului lor cu asuprire și înșelăciune. 10 Și în ziua aceea, zice Domnul, va fi glasul unei strigări de la poarta peștilor și un urlet din despărțirea Mișne și un trosnet mare dinspre dealuri. 11 Urlați, locuitori din Macteș, căci tot poporul Canaanului este stârpit, sunt stârpiți toți cei încărcați cu argint. 12 Și va fi așa : În vremea aceea voi cerceta Ierusalimul cu felinare și voi pedepsi pe oamenii care șed în drojdiile lor, care zic în inima lor: Domnul nu va face bine, nici nu va face rău. 13 De aceea averea lor va ajunge de pradă și casele lor o pustie, și vor zidi case și nu le vor locui și vor sădi vii și nu vor bea vinul lor. 14 Ziua cea mare a Domnului este aproape , și se grăbește foarte mult, adică glasul zilei Domnului, viteazul strigă acolo cu amar. 15 Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de strâmtorare și de nevoie, o zi de dărăpănare și de pustiire, o zi de întuneric și întunecime, o zi de nor și de negură deasă, 16 o zi de trâmbiță și de alarmă împotriva cetăților întărite și împotriva turnurilor înalte. 17 Și voi aduce strâmtorare peste oameni și vor umbla ca orbii pentru că au păcătuit împotriva Domnului și sângele lor va fi vărsat ca pulberea și carnea lor ca gunoiul . 18 Argintul lor și aurul lor nu‐i va putea scăpa în ziua mâniei Domnului: ci toată țara va fi mistuită de flacăra geloziei sale, căci va face un sfârșit deplin, da, un sfârșit năpraznic, tuturor celor ce locuiesc în țară.