Femeile străine
1 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon: moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, 2 care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intrați la ele și nici ele să nu intre la voi, căci v-ar întoarce negreșit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon târât de iubire. 3 A avut de neveste șapte sute de crăiese împărătești și trei sute de țiitoare, și nevestele i-au abătut inima. 4 Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alți dumnezei și inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. 5 Solomon s-a dus după Astarteea , zeița sidonienilor, și după Milcom, urâciunea amoniților. 6 Și Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului și n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. 7 Atunci , Solomon a zidit pe muntele din fața Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoș , urâciunea Moabului, pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon. 8 Așa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie și jertfe dumnezeilor lor. 9 Domnul S-a mâniat pe Solomon pentru că își abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. 10 În privința aceasta îi spusese să nu meargă după alți dumnezei, dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului. 11 Și Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut așa și n-ai păzit legământul Meu și legile Mele pe care ți le-am dat, voi rupe împărăția de la tine și o voi da slujitorului tău. 12 Numai nu voi face lucrul acesta în timpul vieții tale, pentru tatăl tău David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe. 13 Nu voi rupe însă toată împărăția; voi lăsa o seminție fiului tău, din pricina robului Meu David și din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”
Vrăjmășia lui Hadad și Rezon
14 Domnul a ridicat un vrăjmaș lui Solomon: pe Hadad, Edomitul, din neamul împărătesc al Edomului. 15 Pe vremea când a bătut David Edomul , Ioab, căpetenia oștirii, suindu-se să îngroape morții, a ucis toată partea bărbătească din Edom; 16 a rămas acolo șase luni cu tot Israelul, până ce a nimicit toată partea bărbătească. 17 Atunci, Hadad a fugit cu niște edomiți, slujitori ai tatălui său, și s-a dus în Egipt. Hadad era încă un băiat pe atunci. 18 Plecând din Madian, s-au dus la Paran, au luat cu ei niște oameni din Paran și au ajuns în Egipt, la Faraon, împăratul Egiptului. Faraon a dat o casă lui Hadad, i-a purtat grijă de mâncare și i-a dat moșii. 19 Hadad a căpătat trecere înaintea lui Faraon până acolo încât Faraon i-a dat de nevastă pe sora nevestei lui, sora împărătesei Tahpenes. 20 Sora Tahpenesei i-a născut pe fiul său Ghenubat. Tahpenes l-a înțărcat în casa lui Faraon; și Ghenubat a fost în casa lui Faraon, în mijlocul copiilor lui Faraon. 21 Când a auzit Hadad, în Egipt, că David a adormit cu părinții lui și că Ioab, căpetenia oștirii, murise, a zis lui Faraon: „Lasă-mă să mă duc în țara mea.” 22 Și Faraon i-a zis: „Ce-ți lipsește la mine, de dorești să te duci în țara ta?” El a răspuns: „Nimic, dar lasă-mă să plec.” 23 Dumnezeu a ridicat un alt vrăjmaș lui Solomon: pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său Hadadezer , împăratul din Țoba. 24 El strânsese niște oameni la el și se făcuse capul cetei când a măcelărit David oștile stăpânului său. S-au dus la Damasc și s-au așezat acolo și au domnit la Damasc. 25 El a fost un vrăjmaș al lui Israel în tot timpul vieții lui Solomon, în același timp când îi făcea rău Hadad și ura pe Israel. El a împărățit peste Siria.
Prorocul Ahia vestește lui Ieroboam dezbinarea
26 Și Ieroboam , slujitorul lui Solomon, a ridicat mâna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, efratit din Țereda, și avea ca mamă pe o văduvă numită Țerua. 27 Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva împăratului. Solomon zidea Milo și închidea spărturile cetății tatălui său, David. 28 Ieroboam era tare și viteaz; și Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privegherea peste toți oamenii de corvoadă din casa lui Iosif. 29 În vremea aceea, Ieroboam, ieșind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de prorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp. 30 Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăți 31 și a zis lui Ieroboam: „Ia-ți zece bucăți! Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi rupe împărăția din mâna lui Solomon și-ți voi da zece seminții. 32 Dar el va avea o seminție, din pricina robului Meu David și din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate semințiile lui Israel. 33 Și aceasta, pentru că M-au părăsit și s-au închinat înaintea Astarteei, zeița sidonienilor, înaintea lui Chemoș, dumnezeul Moabului, și înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, și pentru că n-au umblat în căile Mele, ca să facă ce este drept înaintea Mea și să păzească legile și poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon. 34 Nu voi lua din mâna lui toată împărăția, căci îl voi ține domn în tot timpul vieții lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales și care a păzit poruncile și legile Mele. 35 Dar voi lua împărăția din mâna fiului său și-ți voi da zece seminții din ea; 36 voi lăsa o seminție fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu. 37 Pe tine te voi lua și vei domni peste tot ce-ți va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel. 38 Dacă vei asculta de tot ce-ți voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele și dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îți voi zidi o casă trainică, așa cum am zidit lui David, și-ți voi da ție pe Israel. 39 Voi smeri prin aceasta sămânța lui David, dar nu pentru totdeauna.’” 40 Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Și Ieroboam s-a sculat și a fugit în Egipt, la Șișac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt până la moartea lui Solomon.
Moartea lui Solomon
41 Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el și înțelepciunea lui nu sunt scrise oare în cartea faptelor lui Solomon? 42 Solomon a domnit patruzeci de ani la Ierusalim peste tot Israelul. 43 Apoi Solomon a adormit cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea tatălui său David. În locul lui a domnit fiul său Roboam .