Locul pentru jertfe
1 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 2 „Vorbește lui Aaron și fiilor lui și tuturor copiilor lui Israel și spune-le: ‘Iată ce a poruncit Domnul: 3 «Dacă cineva din casa lui Israel înjunghie
în tabără sau afară din tabără un bou, un miel sau o capră, 4 și
nu-l aduce la ușa cortului întâlnirii, ca să-l aducă dar Domnului înaintea cortului Domnului, sângele acesta va fi pus în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; omul acela va fi
nimicit din mijlocul poporului său. 5 De aceea, copiii lui Israel, în loc să-și înjunghie
jertfele pe câmp, trebuie să le aducă la preot, înaintea Domnului, la ușa cortului întâlnirii, și să le aducă Domnului ca jertfe de mulțumire. 6 Preotul să le stropească
sângele pe altarul Domnului, la ușa cortului întâlnirii, și să ardă
grăsimea, care va fi de un miros plăcut Domnului. 7 Să nu-și mai aducă jertfele lor la idolii
cu care curvesc
. Aceasta va fi o lege veșnică pentru ei și pentru urmașii lor.» 8 Să le spui dar: «Dacă un om din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în mijlocul lor aduce
o ardere-de-tot sau vreo altă jertfă 9 și n-o aduce
la ușa cortului întâlnirii, ca s-o aducă jertfă Domnului, omul acela să fie nimicit din poporul lui.
Să nu mănânce sânge
10 Dacă un om
din casa lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor mănâncă sânge de orice fel, Îmi voi
întoarce Fața împotriva celui ce mănâncă sângele și-l voi nimici din mijlocul poporului său. 11 Căci
viața
trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneți pe altar, ca să slujească de ispășire
pentru sufletele voastre, căci
prin viața din el face sângele ispășire.» 12 De aceea, am zis copiilor lui Israel: «Nimeni dintre voi să nu mănânce sânge și nici străinul care locuiește în mijlocul vostru să nu mănânce sânge. 13 Dacă vreunul din copiii lui Israel sau din străinii care locuiesc în mijlocul lor vânează
o fiară sau o pasăre care se mănâncă, să-i verse
sângele și să-l acopere
cu țărână.» 14 Căci viața
oricărui trup stă în sângele lui, care este în el. De aceea am zis copiilor lui Israel: «Să nu mâncați sângele niciunui trup», căci viața oricărui trup este sângele lui: oricine va mânca din el va fi nimicit. 15 Oricine
, fie băștinaș, fie străin, care va mânca dintr-o fiară moartă sau sfâșiată, să-și
spele hainele, să se
scalde în apă și va fi necurat până seara; apoi va fi curat. 16 Dacă nu-și spală hainele și nu-și scaldă trupul, își va purta
fărădelegea lui.’”