Împotriva Moabului
1 Prorocie
împotriva Moabului:
„Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul
este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!… 2 Poporul se
suie la templu și la Dibon, pe înălțimi, ca să plângă; Moabul se bocește: pe Nebo și pe Medeba toate
capetele sunt rase și toate bărbile sunt tăiate. 3 Pe ulițe sunt încinși cu saci, pe
acoperișuri și în piețe totul geme și se topește plângând. 4 Hesbonul și
Eleale țipă de li se aude glasul până la Iahaț, chiar și războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază. 5 Îmi plânge inima
pentru Moab, ai cărui fugari aleargă până la Țoar, până la
Eglat-Șelișia, căci suie, plângând, suișul
Luhitului și scot țipete de durere pe drumul Horonaimului. 6 Căci apele Nimrim
sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeața și nu mai este niciun fir verde. 7 De aceea strâng ce le mai rămâne și își strămută averile dincolo de pârâul sălciilor. 8 Căci țipetele înconjoară hotarele Moabului; bocetele lui răsună până la Eglaim și urletele lui răsună până la Beer-Elim. 9 Apele Dimonului sunt pline de sânge și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu
va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva rămășiței din țară.