Făgăduințe
1 Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea și blestemul pe care le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între care te va risipi Domnul Dumnezeul tău, 2 dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău și dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta și din tot sufletul tău, tu și copiii tăi, potrivit cu tot ce-ți poruncesc azi, 3 atunci Domnul Dumnezeul tău va aduce înapoi robii tăi și va avea milă de tine, te va strânge iarăși din mijlocul tuturor popoarelor la care te va împrăștia Domnul Dumnezeul tău. 4 Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar și de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău, și acolo Se va duce să te caute. 5 Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care o stăpâneau părinții tăi și o vei stăpâni; îți va face bine și te va înmulți mai mult decât pe părinții tăi. 6 Domnul Dumnezeul tău îți va tăia împrejur inima ta și inima seminței tale și vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca să trăiești. 7 Domnul Dumnezeul tău va face ca toate aceste blesteme să cadă peste vrăjmașii tăi, peste cei ce te vor urî și te vor prigoni. 8 Și tu te vei întoarce la Domnul, vei asculta de glasul Lui și vei împlini toate aceste porunci pe care ți le dau astăzi. 9 Domnul Dumnezeul tău te va umple de bunătăți, făcând să propășească tot lucrul mâinilor tale, rodul trupului tău, rodul turmelor tale și rodul pământului tău, căci Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum se bucura de fericirea părinților tăi, 10 dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, păzind poruncile și rânduielile Lui, scrise în cartea aceasta a legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău.
Porunca nu este departe
11 Porunca aceasta pe care ți-o dau eu azi nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. 12 Nu este în cer, ca să zici: ‘Cine se va sui pentru noi în cer și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?’ 13 Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: ‘Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim?’ 14 Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca s-o împlinești.
Alegerea
15 Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. 16 Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești și ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire. 17 Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta și te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei și să le slujești, 18 vă spun astăzi că veți pieri și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul. 19 Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, 20 iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El, căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul că o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov.”