Darurile căpeteniilor semințiilor
1 Când a isprăvit Moise de așezat cortul, l-a uns și l-a sfințit împreună cu toate uneltele lui, precum și altarul cu toate uneltele lui; le-a uns și le-a sfințit. 2 Atunci, mai-marii lui Israel, căpeteniile caselor părinților lor, și-au adus darurile lor: aceștia erau mai-marii semințiilor care luaseră parte la numărătoare. 3 Ei au adus ca dar înaintea Domnului șase care acoperite și doisprezece boi, adică un car la două căpetenii și un bou de fiecare căpetenie, și le-au adus înaintea cortului. 4 Domnul a vorbit lui Moise și a zis: 5 „Ia de la ei aceste lucruri și să le întrebuințezi pentru slujba cortului întâlnirii; să le dai leviților, fiecăruia după cum cere slujba lui.” 6 Moise a luat carele și boii și le-a dat leviților. 7 A dat două care și patru boi fiilor lui Gherșon, după cum cereau slujbele lor; 8 a dat patru care și opt boi fiilor lui Merari, după cum cereau slujbele lor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron. 9 Dar n-a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri.
Darurile pentru târnosirea altarului
10 Căpeteniile și-au adus darurile pentru târnosirea altarului în ziua când l-au uns; căpeteniile și-au adus darurile înaintea altarului. 11 Domnul a zis lui Moise: „Căpeteniile să vină unul câte unul, și anume fiecare în câte o zi deosebită, ca să-și aducă darul pentru târnosirea altarului.” 12 Cel ce și-a adus darul în ziua întâi a fost Nahșon , fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda. 13 El a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 14 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie, 15 un vițel , un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 16 un țap pentru jertfa de ispășire 17 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab. 18 A doua zi, și-a adus darul Netaneel, fiul lui Țuar, căpetenia lui Isahar. 19 El a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 20 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 21 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 22 un țap pentru jertfa de ispășire 23 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Netaneel, fiul lui Țuar. 24 A treia zi, căpetenia fiilor lui Zabulon, Eliab, fiul lui Helon, 25 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 26 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 27 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 28 un țap pentru jertfa de ispășire 29 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon. 30 A patra zi, căpetenia fiilor lui Ruben, Elițur, fiul lui Ședeur, 31 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 32 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 33 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 34 un țap pentru jertfa de ispășire 35 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur. 36 A cincea zi, căpetenia fiilor lui Simeon, Șelumiel, fiul lui Țurișadai, 37 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 38 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 39 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 40 un țap pentru jertfa de ispășire 41 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul de mâncare al lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai. 42 A șasea zi, căpetenia fiilor lui Gad, Eliasaf, fiul lui Deuel, 43 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 44 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 45 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 46 un țap pentru jertfa de ispășire 47 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel. 48 A șaptea zi, căpetenia fiilor lui Efraim, Elișama, fiul lui Amihud, 49 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 50 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 51 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 52 un țap pentru jertfa de ispășire 53 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud. 54 A opta zi, căpetenia fiilor lui Manase, Gamliel, fiul lui Pedahțur, 55 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 56 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 57 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 58 un țap pentru jertfa de ispășire 59 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Gamliel, fiul lui Pedahțur. 60 A noua zi, căpetenia fiilor lui Beniamin, Abidan, fiul lui Ghideoni, 61 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 62 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 63 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 64 un țap pentru jertfa de ispășire 65 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni. 66 A zecea zi, căpetenia fiilor lui Dan, Ahiezer, fiul lui Amișadai, 67 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 68 o cățuie de aur, plină cu tămâie; 69 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 70 un țap pentru jertfa de ispășire 71 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai. 72 A unsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Așer, Paguiel, fiul lui Ocran, 73 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 74 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 75 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 76 un țap pentru jertfa de ispășire 77 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Paguiel, fiul lui Ocran. 78 A douăsprezecea zi, căpetenia fiilor lui Neftali, Ahira, fiul lui Enan, 79 a adus o farfurie de argint în greutate de o sută treizeci de sicli, un lighean de argint de șaptezeci de sicli, după siclul Sfântului Locaș, amândouă pline cu floare de făină frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare; 80 o cățuie de aur de zece sicli, plină cu tămâie; 81 un vițel, un berbec, un miel de un an pentru arderea-de-tot; 82 un țap pentru jertfa de ispășire 83 și, pentru jertfa de mulțumire, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an. Acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan. 84 Acestea au fost darurile aduse de căpeteniile lui Israel pentru târnosirea altarului, în ziua când l-au uns. Au fost douăsprezece farfurii de argint, douăsprezece lighene de argint, douăsprezece cățui de aur; 85 fiecare farfurie de argint cântărea o sută treizeci de sicli și fiecare lighean cântărea șaptezeci de sicli, așa că argintul acestor unelte se ridica în totul la două mii patru sute de sicli, după siclul Sfântului Locaș. 86 Au fost douăsprezece cățui de aur pline cu tămâie, câte zece sicli cățuia, după siclul Sfântului Locaș; aurul cățuilor se ridica în totul la o sută douăzeci de sicli. 87 Toate dobitoacele pentru arderea-de-tot au fost: doisprezece viței, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, cu darurile de mâncare obișnuite, doisprezece țapi, pentru jertfa de ispășire. 88 Toate dobitoacele pentru jertfa de mulțumire: douăzeci și patru de boi, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi, șaizeci de miei de un an. Acestea au fost darurile aduse pentru târnosirea altarului, după ce l-au uns . 89 Când intra Moise în cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispășirii, care era așezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Și vorbea cu Domnul.