Cântarea de laudă
1 Atunci
, Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis:
„Voi cânta
Domnului, căci Și-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.
2 Domnul este tăria mea și temeiul cântărilor mele de
laudă:
El m-a scăpat.
El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda.
El este Dumnezeul tatălui
meu: pe El Îl voi
preamări.
3 Domnul este un războinic
viteaz:
Numele
Lui este Domnul.
4 El a aruncat în mare carele
lui Faraon și oastea lui;
Luptătorii lui aleși
au fost înghițiți în Marea Roșie.
5 I-au acoperit
valurile
Și s-au coborât
în fundul apelor, ca o piatră.
6 Dreapta
Ta, Doamne, și-a făcut vestită tăria;
Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmași.
7 Prin mărimea măreției
Tale,
Tu trântești la pământ pe vrăjmașii Tăi;
Îți dezlănțui mânia
Și ea-i mistuie
ca pe
o trestie.
8 La suflarea
nărilor Tale, s-au îngrămădit apele,
S-au ridicat talazurile
ca un zid
Și s-au închegat valurile în mijlocul mării.
9 Vrăjmașul
zicea: ‘Îi voi urmări, îi voi ajunge,
Voi împărți
prada de război;
Mă voi răzbuna pe ei,
Voi scoate sabia și-i voi nimici cu mâna mea!’
10 Dar Tu ai
suflat cu suflarea Ta
Și marea
i-a acoperit;
Ca plumbul s-au afundat
În adâncimea apelor.
11 Cine
este ca Tine între dumnezei, Doamne?
Cine este ca Tine minunat
în sfințenie,
Bogat în fapte de laudă
Și făcător
de minuni?
12 Tu Ți-ai întins mâna
dreaptă,
Și i-a înghițit pământul.
13 Prin îndurarea Ta, Tu ai
călăuzit
Și ai izbăvit pe poporul acesta,
Iar prin puterea Ta îl îndrepți
Spre
locașul sfințeniei Tale.
14 Popoarele
vor afla lucrul acesta și se vor cutremura:
Apucă groaza
pe filisteni,
15 Se înspăimântă
căpeteniile
Edomului
Și un tremur apucă pe
războinicii lui Moab.
Toți
locuitorii Canaanului leșină de la inimă.
16 Îi va apuca
teama și spaima;
Iar văzând măreția brațului Tău,
Vor sta muți ca
o piatră,
Până va trece poporul Tău, Doamne!
Până va trece
Poporul pe care Ți l-ai
răscumpărat.
17 Tu îi vei aduce și-i vei așeza
pe muntele moștenirii Tale,
În locul pe care Ți l-ai pregătit ca locaș, Doamne,
La Templul
pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!
18 Și Domnul
va împărăți în veac și în veci de veci.
19 Căci caii
lui Faraon, carele și călăreții lui au intrat în mare,
Și Domnul
a adus peste ei apele mării;
Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”
20 Maria
, prorocița
, sora lui Aaron, a
luat în mână un timpan și toate femeile au venit după ea cu
timpane și jucând.
21 Maria răspundea
copiilor lui Israel
: „Cântați Domnului, căci Și-a arătat slava:
A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.”
Apele de la Mara
22 Moise a pornit pe Israel de la Marea Roșie. Au apucat înspre pustia
Șur și, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă. 23 Au ajuns la
Mara, dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune) . 24 Poporul a cârtit
împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?” 25 Moise a strigat
către Domnul, și Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat
în apă. Și apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul
poporului legi și porunci și acolo l-a pus la
încercare. 26 El a zis: „Dacă
vei asculta cu luare aminte glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile
cu care am lovit pe egipteni, căci Eu sunt Domnul
, care te vindecă.” 27 Au ajuns la
Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă și șaptezeci de finici. Și au tăbărât acolo, lângă apă.