Certurile
1 Când doi oameni vor avea o ceartă între ei și se vor înfățișa înaintea judecății ca să fie judecați, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osândească. 2 Dacă cel vinovat este osândit să fie bătut , judecătorul să pună să-l întindă la pământ și să-i dea în fața lui un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinei lui. 3 Să nu pună să-i dea mai mult de patruzeci de lovituri, ca nu cumva, dându-i mai multe lovituri decât atât, fratele tău să fie înjosit înaintea ta. 4 nu legi gura boului când treieră grâul.
Căsătoria între cumnat și cumnată
5 Când frații vor locui împreună și unul din ei va muri fără să lase copii , nevasta mortului să nu se mărite afară, cu un străin, ci cumnatul ei să se ducă la ea, s-o ia de nevastă și să se însoare cu ea ca cumnat. 6 Întâiul născut pe care-l va naște să moștenească pe fratele cel mort și să-i poarte numele, pentru ca numele acesta să nu fie șters din Israel. 7 Dacă omul acesta nu vrea să ia pe cumnată-sa, ea să se suie la poarta cetății, la bătrâni, și să spună: ‘Cumnatul meu nu vrea să ridice în Israel numele fratelui său, nu vrea să mă ia de nevastă după dreptul de cumnat.’ 8 Bătrânii cetății să-l cheme și să-i vorbească. Dacă el stăruiește și zice: ‘Nu vreau s-o iau’, 9 atunci cumnată-sa să se apropie de el în fața bătrânilor, să-i scoată încălțămintea din picior și să-l scuipe în față. Și luând cuvântul, să zică: ‘Așa să se facă omului care nu voiește să ridice casa fratelui său.’ 10 Și casa lui se va numi în Israel ‘Casa celui descălțat’. 11 Când doi oameni se vor certa unul cu altul, și nevasta unuia se va apropia să scoată pe bărbatul său din mâna celui ce-l lovește, dacă întinde mâna și apucă pe acesta din urmă de părțile rușinoase, 12 să-i tai mâna; să n-ai nicio milă de ea.
Cântăreala dreaptă
13 Să n-ai în sacul tău două feluri de greutăți, una mare și alta mică. 14 Să n-ai în casă două feluri de efă, una mare și alta mică. 15 Ci să ai o greutate adevărată și dreaptă, să ai o efă adevărată și dreaptă, pentru ca să ai zile multe în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău. 16 Căci oricine face aceste lucruri, oricine săvârșește o nedreptate, este o urâciune înaintea Domnului Dumnezeului tău.
Nimicirea amaleciților
17 Adu-ți aminte ce ți-a făcut Amalec pe drum, la ieșirea voastră din Egipt: 18 cum te-a întâlnit pe drum și, fără nicio teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit și sleit de puteri. 19 Când îți va da Domnul Dumnezeul tău odihnă, după ce te va izbăvi de toți vrăjmașii care te înconjoară, în țara pe care Domnul Dumnezeul tău ți-o dă ca moștenire și spre stăpânire, să ștergi pomenirea lui Amalec de sub ceruri – să nu uiți lucrul acesta.