Prorocie despre dărâmarea Ierusalimului
1 Și tu, fiul omului, ia o cărămidă, pune-o înaintea ta și sapă pe ea cetatea Ierusalimului. 2 Înfățișeaz-o împresurată, zidește întărituri în jurul ei, înconjoar-o cu un șanț de apărare, pune tabere de ostași împrejurul ei și ridică berbeci de fier împotriva ei de jur împrejur. 3 Ia o tigaie de fier și pune-o ca un zid de fier între tine și cetate; îndreaptă-ți fața împotriva ei, ca să fie împresurată și s-o strâmtorezi. Aceasta să fie un semn pentru casa lui Israel! 4 Apoi culcă-te pe coasta stângă și pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor. 5 Îți voi socoti un număr de zile deopotrivă cu acela al anilor nelegiuirii lor, și anume trei sute nouăzeci de zile în care să porți nelegiuirea casei lui Israel. 6 După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă și poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îți pun câte o zi pentru fiecare an. 7 Apoi întoarce-ți fața și brațul dezgolit spre Ierusalimul împresurat și prorocește împotriva lui. 8 Și iată, voi pune funii peste tine, ca să nu poți să te întorci de pe o coastă pe alta până nu vei împlini zilele împresurării tale. 9 Ia-ți și grâu, orz, bob, linte, mei și alac, pune-le într-un vas și fă pâine din ele câte zile vei sta culcat pe coastă: trei sute nouăzeci de zile să mănânci din ele. 10 Hrana pe care o vei mânca, s-o mănânci cu cântarul, și anume câte douăzeci de sicli pe zi; să mănânci din ea din când în când. 11 Apa pe care o vei bea, o vei bea cu măsură, și anume câte o șesime de hin; vei bea din ea din când în când. 12 Hrana s-o mănânci ca turte de orz, pe care le vei coace în fața lor cu balegă de om.” 13 Și Domnul a zis: „Așa își vor mânca pâinea spurcată copiii lui Israel printre neamurile printre care îi voi izgoni.” 14 Eu am zis: „Ah , Doamne Dumnezeule, iată, sufletul meu n-a fost pângărit niciodată; din tinerețea mea și până acum, niciodată n-am mâncat dintr-un dobitoc mort sau sfâșiat și nicio carne necurată n-a intrat în gura mea.” 15 El mi-a răspuns: „Ei bine, iată că îți dau balegă de bou, în loc de balegă omenească, și-ți vei face pâinea pe ea.” 16 El mi-a mai zis: „Fiul omului, iată că voi sfărâma toiagul pâinii la Ierusalim, așa că vor mânca pâine cu cântarul și cu necaz și vor bea apă cu măsură și cu groază. 17 Vor duce lipsă de pâine și de apă, se vor uimi unii de alții și se vor sfârși din pricina nelegiuirii lor.