1 Căci Domnul va avea milă de Iacov, va alege iarăși pe Israel și-i va aduce iarăși la odihnă în țara lor; străinii se vor alipi de ei și se vor uni cu casa lui Iacov. 2 Popoarele îi vor lua și-i vor aduce înapoi la locuința lor, și casa lui Israel îi va stăpâni în țara Domnului, ca robi și roabe. Vor ține astfel robi pe cei ce-i robiseră pe ei și vor stăpâni peste asupritorii lor. 3 Iar când îți va da Domnul odihnă după ostenelile și frământările tale și după aspra robie care a fost pusă peste tine, 4 atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului și vei zice:
„Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat, 5 Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor. 6 Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile este prigonit fără cruțare. 7 Tot pământul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie. 8 Până și chiparoșii și cedrii din Liban se bucură de căderea ta și zic: ‘De când ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!’ 9 Locuința morților se mișcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire; ea trezește înaintea ta umbrele, pe toți mai-marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toți împărații neamurilor. 10 Toți iau cuvântul ca să-ți spună: ‘Și tu ai ajuns fără putere ca noi, și tu ai ajuns ca noi!’ 11 Strălucirea ta s-a coborât și ea în Locuința morților, cu sunetul alăutelor tale; așternut de viermi vei avea și viermii te vor acoperi. 12 Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! 13 Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții; 14 mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ 15 Dar ai fost aruncat în Locuința morților , în adâncimile mormântului! 16 Cei ce te văd se uită țintă mirați la tine, te privesc cu luare aminte și zic: ‘Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul și zguduia împărățiile, 17 care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea drumul prinșilor săi de război?’ 18 Toți împărații neamurilor, da, toți se odihnesc cu cinste, fiecare în mormântul lui. 19 Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură disprețuită, ca o pradă luată de la niște oameni uciși cu lovituri de sabie și aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare. 20 Tu nu ești unit cu ei în mormânt, căci ți-ai nimicit țara și ți-ai prăpădit poporul. Nu se va mai vorbi niciodată de neamul celor răi. 21 Pregătiți măcelărirea fiilor din pricina nelegiuirii părinților lor! Ca să nu se mai scoale să cucerească pământul și să umple lumea cu cetăți!” 22 „Eu mă voi ridica împotriva lor”, zice Domnul oștirilor, „și voi șterge numele și urma Babilonului, pe fiu și nepot”, zice Domnul. 23 „Voi face din el un culcuș de arici și o mlaștină și îl voi mătura cu mătura nimicirii”, zice Domnul oștirilor.
Împotriva Asiriei
24 Domnul oștirilor a jurat și a zis: „Da, ce am hotărât se va întâmpla, ce am pus la cale se va împlini. 25 Voi zdrobi pe asirian în țara Mea, îl voi călca în picioare pe munții Mei. Astfel, jugul lui se va lua de pe ei și povara lui va fi luată de pe umerii lor.” 26 Iată hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna întinsă peste toate neamurile. 27 Domnul oștirilor a luat această hotărâre . Cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă. Cine o va abate?
Împotriva filistenilor
28 În anul morții împăratului Ahaz, a fost rostită această prorocie: 29 „Nu te bucura, țara filistenilor, că s-a frânt toiagul care te lovea! Căci din rădăcina șarpelui va ieși un basilisc și rodul lui va fi un balaur zburător. 30 Atunci, cei mai săraci vor putea paște și cei nenorociți vor putea să locuiască liniștiți, dar îți voi lăsa neamul să piară de foame și ce va mai rămâne din tine va fi omorât. 31 Gemi, poartă! Bocește-te, cetate! Cutremură-te, toată țara filistenilor! Căci un fum vine de la miazănoapte și șirurile vrăjmașului sunt strânse. 32 Și ce va răspunde trimișilor poporului? Că Domnul a întemeiat Sionul și că cei nenorociți din poporul Lui găsesc un loc de adăpost acolo.”