1 Doamne, Tu ești Dumnezeul meu; pe Tine Te
voi înălța! Laud Numele Tău, căci
ai făcut lucruri minunate; planurile
Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioșie. 2 Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un
morman de pietre, cetățuia cea tare într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită și niciodată nu va mai fi zidită. 3 De aceea Te slăvesc
popoarele puternice și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine. 4 Căci Tu ai fost un loc
de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii, căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid. 5 Cum domolești căldura într-un pământ arzător, așa ai domolit zarva străinilor; cum este înădușită căldura de umbra unui nor, așa au fost înădușite cântările de biruință ale asupritorilor. 6 Domnul
oștirilor pregătește tuturor
popoarelor, pe muntele acesta
, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite. 7 Și, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele și învelitoarea
care înfășoară toate neamurile; 8 nimicește
moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge
lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. 9 În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere
că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam. Acum, să ne veselim
și să ne bucurăm de mântuirea Lui!” 10 Căci mâna Domnului se odihnește pe muntele acesta, dar Moabul este călcat în picioare pe loc cum este călcat în picioare paiul în bălegar. 11 În mijlocul acestei băltoace, el își întinde mâinile cum le întinde înotătorul ca să înoate, dar Domnul îi doboară mândria și face de nimica dibăcia mâinilor lui. 12 El surpă, prăbușește întăriturile înalte
ale zidurilor tale, le prăbușește la pământ, în țărână.
