1 Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit. 2 El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihnește în culcușul lui. 3 „Dar voi apropiați-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânța preacurvarului și a curvei! 4 De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui vă deschideți voi gura larg și scoateți limba? Nu sunteți voi niște copii ai păcatului, o sămânță a minciunii, 5 care se încălzește pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor? 6 În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moștenire, ele sunt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură și le aduci daruri de mâncare. Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta? 7 Pe un munte înalt și ridicat îți faci culcușul ; tot acolo te sui să aduci jertfe. 8 Îți pui pomenirea în dosul ușii și ușorilor, căci, departe de Mine, îți ridici învelitoarea și te sui în pat, îți lărgești culcușul și faci legământ cu ei; îți place legătura cu ei și iei seama la semnul lor. 9 Te duci la împărat cu untdelemn, îți înmulțești miresmele, îți trimiți solii departe și te pleci până la Locuința morților. 10 Obosești mergând și nu zici: ‘Încetez!’ Tot mai găsești putere în mâna ta, de aceea nu te doboară întristarea. 11 Și de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ți-ai adus aminte și nu ți-a păsat de Mine? Și Eu tac, și încă de multă vreme, de aceea nu te temi tu de Mine. 12 Dar acum îți voi da pe față neprihănirea, și faptele tale nu-ți vor folosi! 13 Și atunci să strigi și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moșteni țara și va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” 14 Și El zice: „Croiți , croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu!” 15 Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite. 16 Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile și sufletele pe care le-am făcut. 17 Din pricina păcatului lăcomiei lui M-am mâniat și l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui. 18 I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el. 19 Voi pune lauda pe buze: Pace, pace celui de departe și celui de aproape!”, zice Domnul. „Da , Eu îl voi tămădui! 20 Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl. 21 Cei răi n-au pace ”, zice Dumnezeul meu.
