1 O, de ai despica cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții înaintea Ta, 2 ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta! 3 Când ai făcut minuni la care nu ne așteptam, Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta, 4 cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. 5 Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea , celor ce umblă în căile Tale și își aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am păcătuit. Vom suferi noi veșnic sau putem fi mântuiți? 6 Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. 7 Nu este nimeni care să cheme Numele Tău sau care să se trezească și să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Fața Ta și ne lași să pierim din pricina nelegiuirilor noastre. 8 Dar , Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul și Tu, olarul , care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea mâinilor Tale. 9 Nu Te mânia prea mult, Doamne, și nu-Ți aduce aminte în veci de nelegiuire! Privește dar spre noi, căci toți suntem poporul Tău! 10 Cetățile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul , o pustietate! 11 Casa noastră cea sfântă și slăvită, în care părinții noștri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor și tot ce aveam mai scump a fost pustiit. 12 După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu oare și ne vei întrista nespus de mult?
