Înmulțirea pâinilor
1 După aceea
, Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei. 2 O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. 3 Isus S-a suit pe munte și ședea acolo cu ucenicii Săi. 4 Paștele, praznicul iudeilor, erau
aproape. 5 Isus
Și-a ridicat ochii și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?” 6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce are de gând să facă. 7 Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu
două sute de lei
n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele.” 8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: 9 „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar
ce sunt acestea la atâția?” 10 Isus a zis: „Spuneți oamenilor să șadă jos.” În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. 11 Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. 12 După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.” 13 Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți. 14 Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este prorocul
cel așteptat în lume.” 15 Isus, fiindcă știa că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăși la munte, numai El singur.
Isus umblă pe mare
16 Când
s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării. 17 S-au suit într-o corabie și treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, și Isus tot nu venise la ei. 18 Sufla un vânt puternic și marea era întărâtată. 19 După ce au vâslit cam douăzeci și cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblând pe mare și apropiindu-Se de corabie. Și s-au înfricoșat. 20 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeți!” 21 Voiau deci să-L ia în corabie. Și corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.
Pâinea vieții
22 Norodul, care rămăsese de cealaltă parte a mării, băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie și că Isus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea. 23 A doua zi, sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulțumise lui Dumnezeu. 24 Când au văzut noroadele că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit și ele în corăbiile acestea și s-au dus la Capernaum să caute pe Isus. 25 Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învățătorule, când ai venit aici?” 26 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat. 27 Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru
mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe
El L-a însemnat cu pecetea Lui.” 28 Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?” 29 Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta
: să credeți în Acela pe care L-a trimis El.” 30 „Ce
semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem și să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? 31 Părinții
noștri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: ‘Le-a dat să mănânce pâine
din cer.’” 32 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, 33 căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă lumii viața.” 34 „Doamne
”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.” 35 Isus le-a zis: „Eu
sunt Pâinea vieții. Cine
vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată. 36 Dar
v-am spus că M-ați și văzut și tot nu credeți. 37 Tot
ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine și pe
cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, 38 căci M-am coborât din cer ca să fac nu
voia Mea, ci
voia Celui ce M-a trimis. 39 Și voia Celui ce M-a trimis este să
nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. 40 Voia Tatălui meu este ca
oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” 41 Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care s-a coborât din cer.” 42 Și ziceau: „Oare
nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe ai cărui tată și mamă îi cunoaștem? Cum dar zice El: ‘Eu M-am coborât din cer’ ?” 43 Isus le-a răspuns: „Nu cârtiți între voi. 44 Nimeni
nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 45 În
proroci este scris: ‘Toți vor fi învățați de Dumnezeu.’ Așa că oricine a ascultat pe Tatăl și a primit învățătura Lui vine la Mine. 46 Nu
că cineva a văzut pe Tatăl, afară de
Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl. 47 Adevărat, adevărat vă spun că cine
crede în Mine are viața veșnică. 48 Eu
sunt Pâinea vieții. 49 Părinții
voștri au mâncat mană în pustie și au murit. 50 Pâinea
care se coboară din cer este de așa fel ca cineva să mănânce din ea și să nu moară. 51 Eu sunt Pâinea
vie, care
s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.” 52 La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau
între ei și ziceau: „Cum
poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” 53 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați
trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. 54 Cine
mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi. 55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană și sângele Meu este cu adevărat o băutură. 56 Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne
în Mine, și Eu rămân în el. 57 După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi și el prin Mine. 58 Astfel
este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinții voștri, și totuși au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac.” 59 Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăța pe oameni în Capernaum.
Unii ucenici Îl părăsesc. Mărturisirea lui Petru
60 Mulți
din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” 61 Isus, care știa în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? 62 Dar
dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… 63 Duhul
este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață. 64 Dar sunt
unii din voi care nu cred.” Căci Isus
știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce avea să-L vândă. 65 Și a adăugat: „Tocmai de aceea v-am
spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” 66 Din
clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El. 67 Atunci, Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreți să vă duceți?” 68 „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele
vieții veșnice. 69 Și
noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” 70 Isus le-a răspuns: „Nu
v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Și totuși unul
din voi este un drac.” 71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon, Iscarioteanul, căci el avea să-L vândă; el, unul din cei doisprezece.