Satana învinuiește pe Iov
1 Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi
de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor și s-a înfățișat înaintea Domnului. 2 Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns
Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” 3 Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană
și curat la suflet. El se teme de Dumnezeu și se abate de la rău. El se ține tare
în neprihănirea lui, și tu Mă îndemni să-l pierd
fără pricină.” 4 Și Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața lui. 5 Dar ia întinde-Ți
mâna și atinge-Te de oasele
și de carnea lui, și sunt încredințat că Te va blestema în față.” 6 Domnul
a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața.” 7 Și Satana a plecat dinaintea Domnului.
Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa
piciorului până în creștetul capului. 8 Și Iov a luat un ciob să se scarpine și a șezut pe cenușă
. 9 Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi
neclintit
în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!” 10 Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim
de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?”
În toate
acestea, Iov n-a păcătuit
deloc cu buzele lui.
Cei trei prieteni vin la Iov
11 Trei prieteni
ai lui Iov, Elifaz din Teman
, Bildad din Șuah
și Țofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit și au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă
și să-l mângâie. 12 Ridicându-și ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Și au ridicat glasul și au plâns. Și-au sfâșiat mantalele și au aruncat
cu țărână în văzduh deasupra capetelor lor. 13 Și au șezut pe pământ, lângă el, șapte zile și șapte
nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.