Nemulțumirea lui Iona și mustrările Domnului
1 Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona și s-a mâniat. 2 S-a rugat Domnului și a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în țara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars . Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate și că Te căiești de rău! 3 Acum , Doamne, ia-mi viața, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” 4 Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” 5 Și Iona a ieșit din cetate și s-a așezat la răsărit de cetate. Acolo și-a făcut un umbrar și a stat sub el până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea. 6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui și să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta. 7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme, care a înțepat curcubetele, și curcubetele s-a uscat. 8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit și soarele a bătut peste capul lui Iona, și Iona a leșinat. Atunci a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor decât să trăiesc!” 9 Dar Dumnezeu a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!” 10 Atunci și Domnul a zis: „Ție îți este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă și pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut și într-o noapte a pierit. 11 Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite?”